Are balta pește, Stiri in imagini

A fost turnată prima porțiune de asfalt pe DN 7 Bâldana – Titu (4 benzi)

Comunicat de presă

Vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, s-a deplasat astăzi, 10 octombrie 2023, împreună cu Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu, pe sectorul de drum ce face parte din proiectul „Lărgire la 4 benzi DN7 Bâldana – Titu, km 30+950 – km 52+350, inclusiv relocare / protejare rețele utilități”, în valoare totală de 258.000.000 de lei (TVA inclus).

Între localitățile Bâldana și Slobozia Moară s-a turnat primul start de asfalt, între km 31,800 și 32,200, pe o lățime de 4,5 m. Pe acest tronson, s-au realizat stabilizarea balastului, stratul de fundație, stratul de formă din balast, s-au făcut săpături și radier podețe, decofrare elevație și armare elevație, forare și turnare piloți, s-au spart piloți culee, s-a montat grinda de încercare compresiune.

La organizarea de șantier, a avut loc o întâlnire și cu supervizorul proiectului.

În cadrul acestei investiții, se vor moderniza 21,4 km de drum, se vor construi 4 poduri și alte 3 poduri vor fi reabilitate, și se va amenaja o parcare de scurtă durată pe ambele părți.

Proiectul este unul dintre cele mai importante și așteptate de dâmbovițeni deoarece, odată cu modernizarea acestui drum, vor fi create următoarele facilități: mărirea confortului participanților la trafic, un trafic fluent, creșterea siguranței circulației rutiere, reducerea numărului de accidente, precum și oportunități de dezvoltare economico-socială pentru localitățile traversate de DN7 pe acest sector.

În cadrul vizitei, vicepreședintele Luciana Cristea a apreciat felul în care se desfășoară lucrările și a mulțumit CNAIR pentru susținerea acestui proiect – deosebit de important pentru dâmbovițeni.

Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

*la vizita pe șantier a participat și celălalt vicepreședinte al CJD, Antonel Jîjîie, omis din comunicatul de presă

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva