Are balta pește, Stiri in imagini

A fost lansată Asociația Societăților Prestatoare de Servicii în Situații de Urgență! Președinte – Georgică Dumitru

geo sting (8)

S-a întâmplat astăzi, la București, lansarea oficială a Asociației Societăților Prestatoare de Servicii în Situații de Urgență (ASPSSU), al cărei președinte este dâmbovițeanul Georgică Dumitru, director SC GEO-STING SRL, membru fondator.

Asociația își afirmă ca obiective:

  • negocierea cu autoritățile competente în vederea accesării programelor europene;
  • propunere unor măsuri legislative și administrative necesare pentru întărirea, menținerea și dezvoltarea sistematică a intereselor comune ale membrilor;
  • reprezentarea intereselor membrilor în afara teritoriului României prin încheierea unor contracte cu organisme similare ori prin afilierea la organisme internaționale neguvernamentale din domeniu;
  • desfășurarea de activități de producție editorială, publicare cărți, reviste, cataloage;
  • colaborarea, în parteneriat, cu instituțiile statului, instituții provate, societatea civilă și publicul larg în vederea realizării scopului propus.

Georgică Dumitru:

Inițiativa creării A.S.P.S.S.U. a fost un gest cât se poate de firesc în actualul climat socio-profesional al domeniului numit generic Situații de Urgență. (…) „Durerile” noastre, a celor din branșă sunt multe, acute și/sau cronice. Bineînțeles, fiecare dintre noi caută să-și apere și să-și promoveze interesele pentru că fiecare acționăm conform cu principiile economiei de piață.

Noi, societățile prestatoare în situații de urgență, ne punem la dispoziție logistica și priceperea pentru a veni în sprijinul beneficiarilor cu soluții eficiente, legale și rezonabile ca și costuri. În același timp, conștientizăm necesitatea abordării instituționale și, în numele Asociației, nu vom iniția și promova interese particulare, ci numai acele obiective comune care își găsesc aplicabilitatea și necesitatea pentru întreaga piață de profil.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai societăților care fac parte din asociație, parlamentari, reprezentanți IGSU.

Onoare muncii!

geo sting (4) geo sting (6) geo sting (9) geo sting (10)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva