S-a întâmplat ieri, la Centrul Internațional de Conferințe al Universității „Valahia” o nouă dezbatere pe tema Planului de Amenajare Teritoriului Județean (PATJ) Dâmbovița. A doua de acest fel, după cea organizată în decembrie anul trecut.
Și dacă atunci au sărit în ochi scaunele goale, de data asta sala s-a umplut cu primari, viceprimari, șefi de deconcentrate, consilieri locali și județeni, arhitecți, reprezentanți ai societăților comerciale, persoane interesate să cunoască liniile directoare pe care va fi desenată dezvoltarea județului în exercițiul financiar 2014 – 2020. Parlamentarii au sărit și de data asta la prezență, cu excepțiile notabile: Valentin Calcan, Georgică Dumitru, Radu Popa și Ion Stan. Din partea conducerii Consiliului Județean au stat la pupitru vicepreședinții Ioan Marinescu și Gabriel Grozavu, precum și administratorul public – Alexandru Oprea.
Moderat de arhitectul-șef al județului, Dumitru Barbu, evenimentul a însemnat prezentarea și dezbaterea celor 8 studii preliminare care vor sta la baza elaborării PATJ:
- CADRU NATURAL
- DEMOGRAFIA ȘI REȚEAUA DE LOCALITĂȚI
- POTENȚIAL ECONOMIC
- POTENȚIAL TURISTIC
- SISTEME DE TRANSPORT ȘI CĂI DE COMUNICAȚII
- INFRASTRUCTURA DE UTILITĂȚI
- ZONE PROTEJATE
- ZONE CU POTENȚIAL DE RISC
Ioan Marinescu: Nu putem să lăsăm lucrurile să se dezvolte alandala
Conform articolului 40 din Legea 350/2001, Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean are caracter director şi reprezintă expresia spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. Planul de Amenajare a Teritoriului devine, după aprobare, obligatoriu. Din acest motiv, suntem puţin mai severi în a vă invita să veniți aici. (…) Conform Legii 350/2001, fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi să-l reactualizeze periodic la 5-10 ani. În baza acestui Plan, fiecare unitate administrativ – teritorială trebuie să-şi actualizeze în maxim 10 ani Planul Urbanistic General în funcţie de evoluţia previzibilă a factorilor geografici, demografici, economici, sociali, culturali şi a necesităţilor locale. PATJ se subordonează şi se corelează cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional şi Planul de Amenajare a Teritoriului Regional. Noi suntem într-o etapă destul de dinamică și pentru regiuni, și la nivel de țară, să facem o strategie pe termen de 5 ani, 10 ani, pentru că nu putem să lăsăm lucrurile să se dezvolte alandala. Din acest motiv am convocat această întâlnire, dezbatere și, cu siguranță, nu este ultima. (…) Acum se trasează liniile pe care vom dezvolta județul.
Gheorghe Ana: Cei care încă ce mai laudă cu ce bani au adus în județ în ultimii 4 ani…unde s-au dus banii ăștia?
Corect din fire, Dumitru Barbu a invitat pe toată lumea să aducă observații materialelor prezentate, fie pe loc, fie în scris. Nici n-a apucat bine să-și înghită invitația că fostul președinte al CJD, Gheorghe Ana, grupat strategic alături de Ion Stan și primarul de la Șotânga, a ridicat mâna. Și-a făcut mai multe comentarii (critică pozitivă îi zicem noi) din care culegem, ca esențial faptul că datele statistice din studiile puse în dezbatere nu sunt de actualitate, ci rămase undeva prin 2010. Zice dl Ana:
Cred că, plecând de la datele reale, este o diferență radicală între ceea ce există astăzi și ceea ce se prezintă. Și-am să vă spun de ce. Marea majoritate a datelor statistice sunt la nivelul anului 2010, principalii indicatori sunt din 2010. Oameni buni, suntem în 2014! Noi la ce ne referim?
Nu se vorbește nimic despre ce se întâmplă astăzi cu principalii poli de dezvoltare în județ, parcurile industriale. Se trece foarte rapid peste, de ce ele n-au mers, ce trebuie să facem ca să meargă.
Îmi amintesc că în 2006 s-au elaborat criteriile naționale de referință din care a rezultat Planul Național de Dezvoltare la care fiecare județ a participat cu propuneri. De acolo s-au tras fonduri europene pe cele 7 programe operaționale. Ar fi foarte interesant să știm ce s-a întâmplat în acești ani (2007 – 2013) în județul Dâmbovița. Ce fonduri s-au tras, unde s-au dus, cum au contribuit la dezvoltarea județului, dacă au contribuit sau nu?! (…) În județ, în ultimii 4 ani au venit foarte mulți bani. Și ar trebui (să ne spună) cei care încă se mai laudă cu ce bani au adus aici, cum i-au folosit? Să știm, cetățenii, unde s-au dus banii ăștia?
Un răspuns pe zona cifrelor invocate a oferit directorul executiv al Direcției Județene de Statistică, Elena Brezeanu: Toate cele 10 studii pe baza cărora se va realiza PATJ au la bază un volum impresionat de date și informații statistice, date oficiale. S-au adus critici nenumărate, atât în ceea ce privește realitatea, cât și în ceea ce privește necesitatea unor informații noi cu referire la veniturile și cheltuielile populației. (…) Sigur că între perioada de referință și perioada de diseminare a datelor există un interval mare de timp. Nu poate Institutul Național de Statistică să dea date la nivelul anului 2013 pentru că bilanțurile contabile se întocmesc în 2014. Deci noi avem date validate numai la nivelul anului 2012 și nici acestea toate.
Concluzia pe subiect i-a rămas în sarcină aceluiași Dumitru Barbu: Sigur că tot ceea ce ați spus este adevărat. La viitoarea dezbatere publică trebuie să regăsim aceste date și, așa cum le inventariem, să le și prelucrăm pentru a vedea și perspectiva.
Onoare muncii!
Comentarii recente