La undiță, Stiri in imagini

Guvernul Ponta III: declarații Leo Badea, Ionuț Săvoiu, Florin Popescu, Cristian Stan, Iancu Caracota, Radu Popa

florin popescu - radu popa - cristian stan - leo badea - ionut savoiu - caracota

Cabinetul Ponta III, în noua formulă guvernamentală, a trecut de jurământ. PSD, PC, UNPR, UDMR. Tehnocrați și nu numai, neafiliați politic și nu numai, medie de vârstă 44 de ani – astea le știm. Nu știm ce brânză vor face, dar pentru asta mai e timp. De previziuni și caracterizări se ocupă următorii:

Leonardo Badea, senator PSD Dâmbovița: Noul guvern este bazat atât pe miniștri cu experiență, cât și pe miniștri tineri, cu o solidă pregătire profesională. Și vreau să întăresc lucrul ăsta pentru că el este definitoriu. A venit momentul să avem în guvern, așa cum se întâmplă în țări europene (e de referință modelul polonez), tineri care au absolvit la Harvard! Sunt măsuri importante de asumat, este un moment important în situația zonală, care necesita stabilitate politică, răspundere, protejarea interesului național. Este, dacă vreți, un moment al curajului! Și, nu în ultimul rând, avem un Guvern al României cu largă susținere parlamentară.

Florin Popescu, șef de campanie PMP: Dna Petrescu de la Finanțe, un om foarte capabil… I-am citit și eu CV-ul și foartă multă lume mi-a spus că este un om foarte bine preătit profesional. Însă, un tip din popor mi-a spus: „Da, dar și delfinii sunt mâncați de rechini”. Mi-aș fi dorit să văd dacă doamna respectivă ar putea face ceva la Finanțe. Este o femeie foarte bine pregătită profesional. Nu știu dacă poate fi lider. (…) Restul Cabinetului… despre unii am o părere bună, mai ales că au fost membri și în Guvernul Boc. Cam o treime din actualul Guvern au fost membri în Guvernul Boc.

Cristian Stan, președinte PSD Târgoviște: Nu pot decât să salut echipa noului Cabinet, echipa cu care Primul Ministru trebuie să poarte pe mai departe obiectivele Uniunii Social Liberale. Este, dacă vreți, un pariu extrem de curajos al lui Victor Ponta, acela de a aduce în Guvern oameni care nu fac parte din sistemul public. I-am urmărit și eu, am citit despre fiecare și, în mod corect s-a spus, cărțile de vizită nu lasă loc de interpretări cu privire la pregătirea ireproșabilă din punct de vedere profesional. Cred că Victor Ponta a vrut să transmită și un mesaj pe termen lung, aducând lângă el această echipă: miniștri cu experiență în actul guvernamental și tineri tehnocrați.

Ionuț Săvoiu, deputat PSD Dâmbovița: Noul Guvern care, de astăzi, funcționează normal, aduce un plus veritabil de energie, credibilitate și calitate actului de guvernare într-un moment în care tendințele pozitive din economie trebuie continuate și reconfirmate. Salut, în mod special, prezența unor nume recunoscute prin performanțe profesionale remarcabile în domeniile în care vor activa, precum Ioana Petrescu, Gabriela Szabo, Alexandru Cotovelea, Răzvan Nicolescu.

Iancu Caracota, președinte PDL Târgoviște: Este clar că, în continuare, România va avea foarte multe probleme, iar cu noul Guvern care se vrea urmaș al USL este clar că nu se va întâmpla nimic, ci, din contră, va izola România în continuare, atât față de partenerii noștri externi, comunitatea europeană sau, mai bine zis, față de familia din care facem parte, cât și față de partenerii strategici, inclusiv Statele Unite ale Americii. Este clar că, în disperarea de a rămâne la guvernare, vor fi de acord să facă foarte multe compromisuri.

Radu Popa, deputat PSD Dâmbovița: Nu sunt bucuros să votez un vicepremier al UDMR, dar gândul că aș putea să-i las pe Vasile Blaga și pe Crin Antonescu să facă un alt guvern mă curentează și mai tare. Nici Victor Ponta nu e fericit că a trebuit să facă asta, PNL ar fi fost varianta care-i convenea cel mai mult, dar USL s-a prăbușit sub greutatea orgoliului antonescian. Desigur, mereu e loc de mai bine…

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva