Se va întâmpla pe 20 – 21 martie reuniunea Consiliului Național al PSD, pe ordinea de zi aflându-se noul program politic al partidului, modificarea statutului şi alegerea unui nou preşedinte al forului, după o pauză prelungită de la ultimul social-democrat care a condus CN, Adrian Năstase.
În competiția pentru șefia Consililui a intrat, deja, ministrul Rovana Plumb, parlamentar de Dâmbovița. Aceasta și-a făcut cunoscută intenția în Biroul Permanent Județean al PSD Dâmbovița, întrunit ieri, 5 martie. Spune președintele Adrian Țuțuianu:
Aseară am aprobat recomandarea Organizației Județene privind susținerea dumneaei. Regulamentul nostru pentru Consiliul Național spune că orice candidat trebuie să îndeplinească 3 condiții:
- să dea o declarație de candidatură, că acceptă o asemenea poziție
- să aibă minim 3 ani de zile în partid și să fie membru al Consiliului Național
- să aibă recomandarea a cel puțin 5 organizații județene.
Rovana Plumb s-ar putea lupta pentru președinția CN cu Gheorghe Nichita, Valeriu Zgonea sau Marian Oprișan. Candidaturile se depun până pe 15 martie, astfel încât Biroul Permanent Național din 16 martie să valideze aceste candidaturi și procedura de vot.
Onoare muncii!
Comentarii recente