S-a întâmplat în urmă cu o lună prima întâlnire consultativă a președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, cu parlamentarii dâmbovițeni (aceia care au răspuns invitației). A fost atunci mai mult o fixare a modului în care se vor derula aceste discuții pe mai departe, funcție de teme, priorități, subiecte propuse de unul sau altul dintre participanți. Ziceau atunci oamenii că acest demers va continua și se va repeta în fiecare lună.
Se întâmplă, astfel, a doua chemare la dialog, programată pentru vineri, 6 martie, ora 13.00. A anunțat-o astăzi Adrian Țuțuianu, laolaltă cu temele întâlnirii:
Am invitat parlamentarii din Dâmbovița la discuția lunară, așa cum am spus c-o să fac pe întreaga durată a mandatului, cu 2 teme:
- investițiile Consiliului Județean și unităților administrativ-teritoriale prin Compania Națională de Investiții (CNI). Mâine am o întâlnire cu doamna Pătrășcoiu Manuela, directorul general, să văd ce s-a mai depus între timp, pentru că unii merg fără să informeze, și să stabilim ce se poate face anul ăsta. O să vin săptămâna viitoare, la conferința de presă, vă informez exact cu ce facem din tot ce s-a depu
- proiectele de investiții prin OUG 28/2013. Sper să avem, până vineri, lămurită situația semnării convențiilor pentru primele 300 de miliarde (lei vechi) alocate în acest an.
La prima întâlnire, cea din 6 februarie, au participat senatorul Valentin Calcan, deputații Ionuț Săvoiu, Carmen Moldovan, Georgică Dumitru, Iulian Vladu și un consilier al deputatului Ion Pârgaru.
Onoare muncii!
Comentarii recente