Are balta pește, Stiri in imagini

Surpriză maximă în CJD: Marin Antonescu și Neli Ion au refuzat să părăsească ședința alături de colegii din PNL!

marin antonescu - neli ion

Se întâmplă lucruri mari în Consiliul Județean Dâmbovița. Ședința ordinară convocată astăzi a început cu solicitarea liderului grupului PNL, Jean Popescu, de a amâna mai multe proiecte de hotărâri, respectiv cele referitoare la eliberarea de funcție a vicepreședintelui Gabriel Grozavu, alegerea noilor vicepreședinți și numirea unor reprezentanți în diferite consilii de administrație.

Cererii lui Popescu i-a răspuns negativ președintele CJD, Adrian Țuțuianu. În argumentare, Țuțuianu a arătat că a trimis 2 scrisori către PNL Dâmbovița, invitându-i pe reprezentanții organizației la negocieri privind posturile de vicepreședinți. Niciuna din invitații nu a primit răspuns. Mai mult, co-președintele Iulian Vladu i-a transmis lui Țuțuianu că dispune de o majoritate în consiliu și, ca atare, negocierile pleacă de la impunerea drept vicepreședinte a independentului Florin Antoniu, afiliat PNL.

Pentru ca tabloul să fie complet, prim-vicepreședintele PNL Dâmbovița, Marin Antonescu, a intervenit astăzi declarând că nu a fost informat cu privire la existența acestor scrisori. La fel ca el, și alți consilieri județeni PNL ne-au declarat că nu au știut de invitațiile la negociere, arătând cu degetul către liderii partidului care le-au ascuns acest demers.

Acestea fiind expunerile, Jean Popescu a solicitat o pauză de consultări. Liberalii s-au consultat între ei și laolaltă cu independenții Florin Antoniu și Mihăiță Moldoveanu, după care au revenit în sală și au anunțat că părăsesc ședința. Numai că, stupoare, Marin Antonescu și Neli Ion au rămas pe scaunele lor, refuzând să urmeze ordinul politic!!! În aceste condiții, ședința continuă la acest moment cu 20 de consilieri prezenți, mai mult decât suficient pentru a a trece toate proiectele de pe ordinea de zi. Inclusiv cele privind alegerea vicepreședinților!

Încă 2 chestiuni:

  • Nesupunerea față de ordinul intern al PNL nu ține atât de mult de indisciplină (și Marin Antonescu și Neli Ion au fost mereu „soldați credincioși”), cât de refuzul de a accepta ca „marele Partid Național Liberal”, așa cum le place lui Vladu și Orban să recite, nu a găsit altă propunere decât pe Florin Antoniu pentru postul de vicepreședinte CJD.
  • Gestul de a rămâne la ședință nu poate rămâne nesancționat. Cei 2 consilieri județeni riscă excluderea din PNL! Numai că, până se judecă, până se soluționează, până una, până alta, a venit 2016.
  • Cum sună pentru 2016: Marin Antonescu, membru PSD?

Onoare muncii! Revenim pe subiect.

Comentarii

comentarii

2 Comments

  1. un om de bine

    Ati inebunit? Sper ca glumesti!!! E Horror varianta pe care o spui acum. Sper ca Tutuianu e omul dintr-o bucata pe care eu asa il cunosc si nu o sa faca PACT CU DIAVOLUL.

    • Tipologia „omului dintr-o bucata” provine din cultura taraneasca ceea ce nu mai aplica de mult in actuala societate. Cuvantul „horror” , cuvant in limba engleza folosit in filme de gen si in titlurile pompoase din tabloide ma fac sa cred ca „omule de bine”, categoria fesenistului de acum 20 de ani esti interesat tare de subiect si ai impresia ca le stii pe toate. Oricum sper sa vina vremurile cand valoare si munca sa fie apreciata iar smenariile de tip comumist fanariot sa dispara. Poate incepand cu alegerea celor doi va fi si un semn ca lucrurile se indreapta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva