Se întâmplă în Consiliul Județean Dâmbovița mișcări de trupe pe toate fronturile. Facerea și desfacerea grupurilor politice care au intrat, în iunie 2012, în forul deliberativ, au făcut ca, la acest moment, PSD și PNL să se joace de-a majoritatea. Existența unui grup de 7 independenți, care susțin, funcție de interese, un partid sau altul, nu face decât să coloreze un pic jocul.
În acest context, vine prima mutare de importanță majoră în ecuația împărțirii puterii politice din CJD. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare convocate vinerea viitoare, pe 19 decembrie, se află un proiect de hotărâre privind eliberarea din funcție a vicepreședintelui CJD, Gabriel Grozavu (PNL), inițiativă a unui „grup de consilieri județeni”. Imediat, urmează un proiect pentru alegerea a 2 vicepreședinți, în condițiile în care, la acest moment, un post este vacant după plecarea lui Ioan Marinescu.
Carevasăzică, e joc deschis și bătaie la baionetă. De unde PNL își dorea/dorește acapararea ambelor posturi de vicepreședinte, cu menținerea lui Gabriel Grozavu pe unul din ele, liberalii trebuie să facă față acum unei eventuale majorități construite în jurul PSD. La planul ăsta contribuie și ideea care se-aude prin pereții subțiri ai sediului PNL, cum că nu toți liberalii, mai ales ăia portocalii, agreează ca Florin Antoniu (independent, fost PPDD) să fie vicepreședintele propus de PNL. Chestie de igienă politică, cică.
Așezarea consilierilor în CJD arată așa:
- 12 PSD (inclusiv președintele)
- 15 PNL
- 7 Independenți
- 1 Partida Romilor
Onoare muncii!
petruta, zi-i idolului tau, șeful de la Miclosani, ca cea mai buna idee e sa fie el si presedinte si vicepreședinte de cj. Eventual si primar al Targovistei.
1. Nu știu dacă sunteți chiar Radu Popa sau doar un admirator al dânsului.
2. Vedeți că iar mi-ați greșit numele. Petruț se intitulează autorul operei. Sunteți într-atât de limitat încât să nu memorați un nume simplu, pe care, odinioară, păreați a-l cunoaște destul de bine?
3. Nu știu ce idol bănuiți dvs că am eu. După indiciul „Micloșani”, aș merge pe varianta Țuțuianu. În cazul ăsta, m-am lăsat păgubaș de mult, dat fiind că n-aveam loc de dvs în echipa de groupie a „șerifului”.
4. Sunt sigur că Țuțuianu ar putea fi un vicepreședinte CJD, un primar al Târgoviștei și un deputat de Târgoviște de 10 ori mai capabil și mai onest decât ce-avem acum.
5. Onoare muncii!
Acestaradu popa e un intrus in psd si n a facut 2 purici pe unde a fost. Are tupeu sa vorbeasca despre orice si el nu stie decat de interesele lui si de afacerile lui. Mi e rusine ca sunt coleg de partid cu asa ceva.
Cat esti pe statul lui de plata, tot idolul tau este! Cat despre partea cu groupieul „serifului” nu faci altceva decat sa dezinformezi, dar nu e nimic neobisnuit in asta la tine. Cred ca ai uitat sa pui „in” in fata cuvantului „capabil”.
Vă pierdeți logica, dle comentator. Încă nu știu dacă sunteți cu adevărat Radu Popa (am sincere și serioase rezerve), dar insist și eu cu răspunsuri.
Ce treabă are statul de plată cu idolatria? Nu credeți că banii se dau pentru o eventuală activitate de propagandă, și nu pentru adorarea liderului? Adică nu e o legătură cauzală că dacă sunt pe statul de plată e idolul meu. Asta ca să nu vă pierdeți gândurile.
Acum, treaba cu statul de plată. Aproape că e incredibil câți bani cred unii că am eu sau că i-aș câștiga din relația cu Tutuianu/PSD. Știți de ce au impresia asta? Pentru că ei înșiși nu concep altfel relațiile cu jurnaliștii, experimentând astfel de practici. Oricum, ca să nu mai lungim inutil subiectul, vă doresc din sufletul meu mare să vă bucurați la bătrânețe de atâta agoniseală câtă mi-a oferit și mie Țuțuianu cu statul lui de plată cu tot.
Că dezinformez frecvent („nu e nimic neobișnuit în asta la tine”) e o opinie a dvs, pe care o respect și pe care nu dau 2 bani. Arătați-mi câteva maeriale de presă în care am dezinformat cititorii și apoi discutăm cu creionul pe foaie. Altfel, să clămpănim verzi și uscate nu e un talent deosebit.
La „capabil” am uitat să pun „in”. La „onest” nu aveți nimic împotrivă?
Este destul de onest ca Spitalul Judetean (aflat in subordinea CJD) sa fie reprezentat de fostul tau cabinet, nu? Sau sa ai mai mult de jumatate din primariile judetului carora le stabilesti bugetul, e tot onestitate, nu?
Tutu vrea sa-si puna nasul vicepres ,pe nea Antonescu , (pe astia chiar nu-i mai satura dumnezeu?, la pensie cu ei, religve comuniste) si pe un independent. sluga al fostului consilier Ana bogdan zis Body:)) . Oare atat de naiv sa fie sefu de la Miclosani? :))
tutuianu vrea sa-si puna rudele pe posturile de vicepresedinti aiCJD , pe Antonescu de la PDL, securistul tradator, si pe sluga lui Body, :)) Dumitru .Astia chiar cred ca pot face ce vor in judetul asta? Hahaha. Oricum si nea Tutu si Body asta vor fi arestati in dosarul retrocedarilor de la ANRP. Hahaha, te uimesc acesti infractori