S-a întâmplat în această seară, în plenul Senatului, validarea prin vot a 18 membri, 9 titulari și 9 supleanți, ai Consililiului Național de Integritate. Între aceștia se numără, ca membru supleant, și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, propunere a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
Cei 9 membri titulari şi 9 supleanţi au fost votaţi individual, prin votul secret electronic al senatorilor, pentru un mandat de patru ani. Faţă de propunerea făcută de Comisia juridică, în urma audierilor, plenul Senatului a respins numirea persoanelor propuse de PDL pentru poziţia de membru titular şi membru supleant, respectiv a Cynthiei Curt (74 voturi împotrivă, 24 pentru și 7 abțineri) şi a Cristinei Trăilă (81 voturi împotrivă, 21 pentru, 5 abțineri).
În acest context, au apărut materiale de presă care-l vizează pe președintele CJ Dâmbovița, direcțiile de atac fiind verificările la care el însuși a fost sau este supus din partea Agenției Naționale de Integritate, respectivul dosarul „Ion Stan” în care i-a fost pomenit numele. Adrian Țuțuianu a făcut următoarele precizări pentru politica-broastei.ro:
În data de 15 februarie 2010, ANI a început verificarea pe declarația de avere, iar în anul 2014 am primit decizia instituției, din care rezultă că nu s-au înregistrat niciun fel de diferențe semnificative, în sensul legii.
Cât privește dosarul DNA, toți cei care comentează aspectul ăsta fac referire la implicarea mea în dosarul Ion Stan și la faptul că a fost disjuns un dosar din acea cauză. Dosarul disjuns a fost soluționat prin neînceperea urmării penale în urmă cu un an de zile.
Eu sunt membru supleant și nu pot participa la ședințele CNI decât în absența titularului UNCJR (n.a. – propunerea este Silvian Ciupercă, președintele CJ Ialomița, care nu a fost, încă, validat). Discuția asta, că sunt numiți în for „baroni”, trimițându-se la președinți de Consilii Județene, arată tratarea problemei cu superficialitate. Legea spune că e obligatoriu ca UNCJR să aibă un membru și un supleant, la fel cum au, de pildă, Asociația Orașelor din România sau Asociația Comunelor din România, așa cum sunt reprezentanți ai Ministerului Justiției sau Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Deci componența e prevăzută în mod expres de lege și nu e o chestiune strict politică.
Hotărârea Senatului privind numirea celor 9 membri titulari și celor 9 membri supleanți a trecut cu un vot de 91 pentru, 3 împotrivă și 2 abțineri. De asemenea, plenul a decis convocarea primei şedinţe a Consiliului Naţional de Integritate pentru marţi, 9 decembrie, de la ora 9.00, pentru alegerea preşedintelui CNI.
Onoare muncii!
Comentarii recente