Se întâmplă ca eforturile autorităților județene și locale de a atrage atenția și susținerea Guvernului să fie împinse la niveluri noi de raportare. De unde, până acum, treceam în revistă vizitele premierului, ale vicepremierilor sau miniștrilor din Cabinetul Ponta, una câte una sau maxim două combinate, astăzi s-a depășit orice precedent. Primul Ministru al Guvernului României și alți 6 miniștri ai Cabinetului au fost prezenți în capitala reședință de județ, onorând momentul inaugurării Institutului de Cercetare Științifică și Tehnologică Multidisciplinară (ICSTM) din cadrul Universității „Valahia” (vezi AICI).
Astfel, alături de premierul Victor Ponta au venit Daniel Constantin – Viceprim-ministru, ministrul Agriculturii, Rovana Plumb – ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Remus Pricopie – ministrul Educației Naționale, Eugen Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene, Mihnea Costoiu – ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică și Robert Cazanciuc – ministrul Justiției.
Adrian Țuțuianu, președinte CJ și PSD Dâmbovița: Este o dovadă, care nu mai are nevoie de foarte multe comentarii, că acest Guvern și premierul Victor Ponta sprijină toate proiectele promovate la nivelul județului. Știam că vor veni miniștrii pe care i-ați văzut la inaugurarea Institutului de Cercetare, pentru că am încercat să consolidez relațiile la nivelul ministerelor și cred că nu exagerez dacă spun că, săptămânal, sunt o prezență constantă la cabinetele mai multor reprezentanți ai Executivului pentru a încerca să rezolvăm dintre problemele deloc puține pe care județul le are. Am și relații personale bune cu cei mai mulți dintre ei și asta ne ajută la eforturile comune pentru dezvoltarea pe care ne-o dorim la Dâmbovița.
Onoare muncii!
Comentarii recente