Are balta pește, Stiri in imagini

DRUMUL VOIEVOZILOR: Dâmbovița se alătură județului Prahova pe un proiect major de infrastructură!

filipestii de padure (4)

S-a întâmplat astăzi, la Filipeștii de Pădure (jud. Prahova), o întâlnire a președinților Consiliilor Județene Dâmbovița – Adrian Țuțuianu și Prahova – Mircea Cosma. Cei doi au vorbit despre proiectele comune pe care județele vecine vor să le dezvolte în ciclul de finanțare europeană 2014 – 2020.

Primul dintre acestea se referă la reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport pe traseul Târgoviște (DN 71) – Ulmi – Răzvad – Gura Ocniței – Moreni – limita județului Prahova spre Florești și DN 1A. Președintele CJ Prahova descrie acest proiect ca pe o continuare a Drumului Voievozilor, care pornește din Prahova, de la Boldești – Grădiștea, prin localitățile Ciorani, Drăgăneşti, Gherghiţa, Balta Doamnei, Gorgota, Tinosu, Brazi, Târgşoru Vechi, Ariceştii Rahtivani, Filipeştii de Târg, ieşind spre județul Dâmbovița, la Moreni, și apoi către fosta cetate de scaun, Târgovişte.

Chiar astăzi a fost inaugurat un obiectiv care se înscrie în itinerariul de mai sus, sensul giratoriu de la intersecţia DJ 720 cu DJ 101I din Comuna Filipeştii de Pădure, investiție care a costat 680.849 lei, fonduri alocate de Consiliul Județean Prahova. Lucrările la obiectiv au durat două luni şi jumătate şi au constat în amenajarea DJ 720 pe o lungime de 235 m, amenajarea DJ 101I pe o lungime de 121 m, realizarea a patru insule de separare şi a unei staţii de autobuz pe DJ 720, spre Moreni. Totodată, s-a asigurat  iluminatul exterior în zona perimetrală şi zona centrală şi au fost făcute lucrări de marcare şi semnalizare rutieră. În ideea colaborării comune pe acest drum al voievozilor, a fost invitat la momentul tăierii panglicii inaugurale și președintele CJD, Adrian Țuțuianu.

Mircea Cosma: Încercăm să reînviem o tradiție cultural-istorică, aceea de a reobișnui lumea să meargă în vizită la Cetatea de Scaun de la Târgoviște. Este un proiect care pleacă din comuna Boldești – Gradiștea, dar pivotează pe comuna Ciorani, unde sunt rămășițele strălucirii de odinioară a regatului dac al lui Dromihete. Vine prin Balta Doamnei, Gherghița, fostă cetate de scaun, la Târgșorul Vechi, unde Măria Sa Vlad Țepeș s-a proclamat. Valorifică toată moștenirea Cantacuzinilor, în sensul că avem foarte multe proiecte europene care restaurează moștenirea Cantacuzinilor. De aici, la Moreni și am căzut de acord că va continua până la Târgoviște și va fi fala turismului românesc din zona Munteniei, într-un interval de timp foarte scurt. 

Adrian Țuțuianu: Ideea mea a fost aceea de a veni de la Târgoviște spre Moreni, cu o centură ocolitoare a municipiului Moreni, spre județul Prahova – Florești – DN 1A. Pe teritoriul județului Dâmbovița, lungimea drumului va fi de 20,56 km. (…) Eu cred că este o legătură extrem de utilă și pentru Dâmbovița, și pentru județul Prahova. Și iată că domnul Cosma a venit astăzi și, în stilul care este cunoscut de cei care-l știu foarte aproape, a adăugat o notă istorică extrem de importantă, care ține și de promovarea, dincolo de interese economice, a unor valori culturale.

Onoare muncii!

filipestii de padure (1) filipestii de padure (2) filipestii de padure (3)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva