Primarul interimar – Ciprian Prisăcaru și viceprimarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan au mers astăzi pe șantierul de lucru de pe bulevardul I.C. Brătianu, pe tronsonul dintre sensul giratoriu de la intersecția cu strada lt. Stancu Ion și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Radu de la Afumați (Catedrala Eroilor). Această porțiune a fost închisă astăzi circulației rutiere pentru a permite realizarea lucrărilor de asfaltare cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU – zona B).
La fața locului, reprezentanții Executivului au dat asigurări că lucrările pe acest tronson se vor sfârși până la finalul zilei, astfel încât, de mâine, 2 octombrie, circulația să se reia în condiții optime de trafic. Urmează ca, în zilele ce vin, lucrările de infrastructură să se finalizeze și în alte puncte ale orașului.
Ciprian Prisăcaru:
Se toarnă stratul de uzură. După cum vedeți, s-a terminat cu bordurare, cu amenajarea și pregătirea zonei pentru asfaltare. Suntem absolut siguri că, până diseară, așa cum s-a promis, de altfel, toată această porțiune de drum, poate unul dintre cele mai circulate drumuri din municipiul Târgoviște, va fi gata și pregătită să fie redată traficului rutier începând de mâine, 2 octombrie.
În zilele care vor urma vom merge și în alte zone în care s-au terminat de asfaltat parcări, s-a turnat și al doilea strat, vom vizita zone și din celelalte proiecte ale municipiului. (…) Sperăm să intrăm în iarnă fără să mai aveam vreun drum închis, vreun drum decapat și nefinalizat.
Cristian Stan:
Suntem prezenți, aici, la o lucrare importantă de asfaltare în Târgoviște. Avem 5220 mp, cam 1200 m – trotuare. Practic, cu această lucrare, cred eu că se descongestionează foarte mult traficul rutier pe această zonă. Micro 11 și micro 12 – avem promisiunea constructorului că se vor finaliza, la nivel de asfaltare, până la sfârșitul acestui an. Va mai fi o lucrare mare pe Vlad Țepeș și sper ca, până pe 15 noiembrie să se finalizeze și acolo.
Autoritățile avansează drept termen de finalizare a bulevardului I.C. Brătianu, pe toată suprafața acestuia, prima jumătate a lunii noiembrie. Este un al doilea termen, după ce, inițial, eram anunțați că, până pe 15 august, proiectul va fi închis. Nu s-a întâmplat așa, iar explicațiile primarului interimar, cel puțin în prima lor jumătate, lasă de dorit:
S-a întâmplat că au fost întârzieri. Chiar astăzi am primit un raport meteorologic de la instituțiile abilitate și, într-adevăr, au fost perioade de timp în care ploile au fost foarte abundente și nu s-a putut turna. Și din cauza ploilor, și din cauza temperaturilor de la momentele respective, pentru că știți și dumneavoastră că există un procedeu tehnic și trebuie respetate și aspecte care țin de temperatura ambientală. Eu v-am dat un singur exemplu, acesta cu buletinul meteorologic. Însă, au mai fost și probleme de proiectare, probleme care țin de ceea ce găsim la fața locului. Nu întotdeauna, ce am găsit la fața locului s-a potrivit și cu ce-a fost în proiect. Sau, nu întotdeauna, când am săpat, am găsit în subteran ceea ce era și pe proiect.
Onoare muncii!
Comentarii recente