Continuă hemoragia politică de care suferă PDL Dâmbovița, după aprobarea ordonanței de urgență care permite aleșilor locali să-și schimbe partidul în 45 de zile. 18 primari au semnat deja adeziunea la PSD. Lângă ei, zeci de consilieri locali au repetat gestul, fără să cunoaștem exact o situație actualizată la nivelul întregului județ. Știm, totuși, o localitate unde lucrurile nu mai au nevoie de precizări.
La Răscăeți, după trecerea primarului Iulian Buibăr la PSD, tot consiliul local a devenit „roșu”. Din 11 consilieri cât are în componență, PDL a obținut, în 2012, 9 locuri, celelalte 2 fiind adjudecate de PSD. Ei bine, toți cei 9 consilieri locali ai PDL au semnat adeziuni la Partidul Social Democrat, alăturându-se echipei lui Adrian Țuțuianu.
Confirmarea a venit astăzi, din partea primarului Iulian Buibăr: Consiliul Local este, în proporție de 100%, al Partidului Social Democrat, împreună cu mine. Suntem cu acte în regulă. La primul semnal pe care l-am dat, tot consiliul local a spus: „Domnule primar, unde mergeți dumneavoastră, și noi vom merge, pentru că avem o obligație față de cetățeni să facem lucruri bune, lucruri frumoase și numai împreună putem să le facem”. (…) Noi trebuie să fim alături de Guvern, trebuie să fim alături de Victor Ponta, care trebuie să fie neapărat președintele nostru, un președinte tânăr, un președinte care o să aducă altă viziune.
La rândul său, președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, le-a urat de bine noilor veniți în partid și a repetat apelul la unitate, pe care l-am auzit și-l vom auzi la Victor Ponta, ca proiect de președinte: Vreau să spun „bun venit” domnului viceprimar și consilierilor care, în anul 2012, au candidat pe lista altor partide. Nu am făcut și n-am să fac niciodată vreo presiune asupra cuiva. Oamenii au venit și mulți primari au venit alături de Partidul Social Democrat pentru că m-am purtat corect, cât s-a putut de echilibrat în relația cu toate localitățile. Am încercat să fiu un partener și nu să ne poziționăm în situația de a fi dușmanii unii altora. (…) Îmi place să cred că noi suntem un pol de atracție, Partidul Social Democrat, pentru toți cei care gândesc temeinic la cum trebuie dezvoltată această țară. Deci, vă spun „bun venit”. Vom face echipă bună împreună. Îi rog și pe cei care sunt din echipa veche a Partidului Social Democrat, oameni care au stat alături de noi ani buni, să înțeleagă că, numai unindu-ne, vom face lucruri mai bune, unindu-ne, vom putea să-l ducem pe Victor Ponta la Cotroceni, unindu-ne, vom putea să guvernăm țara în interesul oamenilor. Am văzut ce au însemnat 10 ani de dezbinare.
Onoare muncii!
Comentarii recente