Se va întâmpla mâine dimineață, în jurul orei 10.00, ca vicepremierul și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, să vină la Târgoviște într-o acțiune de lucru în 2 etape.
Mai întâi, va înmâna beneficiarilor din 12 localități dâmbovițene cheile a 12 microbuze școlare, din totalul de 17 care au fost alocate județului Dâmbovița în prima etapă (iulie-septembrie). Localitățile beneficiare sunt: Bărbulețu, Buciumeni, Bucșani, Cornățelu, Dragomirești, Lucieni, Nucet, Ocnița, Răscăeți, Tătărani, Vișina și Vișinești. Alte 5 microbuze (I.L. Caragiale, Braniștea, Mătăsaru, Tărtășești, Vulcana Băi) au fost deja predate beneficarilor în cadrul festivității care a avut loc în 23 iulie, la București (citiți AICI).
Nu sunt singurele microbuze școlare care vor ajunge în Dâmbovița. În cea de-a doua etapă, preconizată a se desfășura în perioada octombrie – decembrie 2014, alte 10 microbuze vor fi predate către beneficiari din județ.
În partea a doua a vizitei sale, Liviu Dragnea va semna alături de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, o serie de contracte de finanțare pe OUG 28/2013 (Ordonanța pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală).
Să fie primit! Onoare muncii!
Comentarii recente