Are balta pește, Stiri in imagini

Investiție așteptată: Drumul județean Pitaru – Potlogi va fi asfaltat până pe 5 septembrie!

vizita de lucru potlogi (1)

Se întâmplă și lucruri concrete pe zona de infrastructură rutieră județeană. În sudul județului, tronsonul de drum județean Pitaru – Potlogi (DJ 711 A) va primi un strat de asfalt până la sfârșitul primei săptămâni din luna septembrie. E un angajament pe care constructorul și l-a asumat înaintea președintelui CJD, Adrian Țuțuianu, la ultima vizită pe teren a acestuia. Investiția, care se ridică la aproximativ 4 milioane lei vechi, acoperă 7,3 km de drum și se va finaliza în totalitate (+ stratul II de asfalt) în cursul anului viitor.

Adrian Țuțuianu: Anul acesta ne-am propus să terminăm startul I de asfalt. Mai avem de făcut stabilizarea, că a fost asfaltat cândva acolo și trebuie aplicată o tehnologie specială. Facem stabilizarea vineri – sâmbătă, închidem drumul circulației publice, pentru că circulă camioane mari și nu se poate lucra. Iar între 1-5 septembrie, ați văzut ce-a spus constructorul, se va asfalta stratul I. (…) Practic, dacă facem stratul I, cu stabilizare cu tot, aproape 70% din lucrare este realizată. Anul viitor o să turnăm stratul II.

Tot la Potlogi, există promisiunea din partea președintelui CJD că, dacă se vor primi banii necesari pe OUG 28/2013, vor începe lucrările pe tronsonul Potlogi – Românești tot în cursul acestui an.

De asemenea, se lucrează pe un sector de aproximativ 600 de metri care înseamnă legătură dinspre Potlogi către județul Giurgiu. Lungimea totală a tronsonului (DJ 401 A Potlogi – lim. jud. Giurgiu) este de 2,7 km și Adrian Țuțuianu spune că va introduce la finanțare acest drum în 2015, pe toată lungimea lui: Îmi propun să-l rezolv anul viitor pe tot, o variantă pe bugetul local, iar o variantă, vreau să merg la Petrom, la dna Mariana Gheorghe, să fixez 4-5 tronsoane de drumuri unde și Petrom are interes, și să încerc să obțin o sponsorizare.

Onoare muncii!

vizita de lucru potlogi (2)

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva