Faimos în urbea Titului, fostul primar portocaliu Ilie Dinu duce în cârcă un dosar penal de pe vremea când conflictul de interese și abuzul în serviciu păreau amenințări inofensive pentru credincioșii PDL.
Ce făcea Primăria Titu cu dl Ilie în frunte? Cumpăra medicamente pentru cabinetele școlare tocmai de la farmacia soției primarului, Elena Dinu. Încet, încet, cu o aspirină, un diclofenac, un algocalmin și un antinevralgic s-au strâns facturi de sute de milioane trimise de farmacia soției către primăria soțului. 🙂 Drept pentru care împotriva fostului Primar Ilie Dinu a început urmărirea penală, prin dosarul penal nr. 326 / P / 2013, pentru un presupus abuz în serviciu şi conflict de interese, datorită faptului că Ilie Dinu, în calitate de primar, a plătit mai multe facturi, în perioada 2010-2011, eliberate de către una dintre societăţile la care soţia sa este administrator.
Din cunoștințele noastre, dosarul penal a fost declinat spre soluționare către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Onoare muncii!
Pingback: „Stăpânii” orașului Titu din perioada 2008 – 2012, urmăriți penal pentru abuz în serviciu! Ilie Dinu îl trage după el pe Damian Bucur!