Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, a mers astăzi într-o vizită de lucru la obiective de investiții – proiecte europene implementate de Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița. Însoțit de directorul Cristiana Bucur, șeful administrației județene a bifat două locații din municipiul Târgoviște:
Centrul Multifuncțional de Resurse și Servicii pentru Adulți cu Handicap
- Contract de lucrări atribuit în 20.02.2013
- Execuția lucrărilor a început în 18.03.2013
- Termen de execuție: 18 luni
- Valoarea totală a proiectului: 3.680.673,47 lei
La sfârșitul perioadei de implementare a proiectului, Centrul va oferi două noi servicii:
- Centrul de consiliere și sprijin pentru integrare socială a persoanelor cu boli psihice, cu o capacitate de 40 persoane/an
- Serviciul de recuperare și reabilitare neuromotorie pentru persoane cu handicap, cu o capacitate de 200 persoane/an.
Adrian Țuțuianu: Vreau să vă spun că suntem cu lucrările în avans față de graficul stabilit inițial. Termenul pe care eu l-am avansat, de 1 octombrie ca termen final, va fi respectat. Lucrările sunt înaintate, respectiv circa 70% din lucrări sunt executate.
Complexul de servicii sociale „Casa Soarelui”
- Contract de lucrări aribuit în 28.05.2014
- Execuția lucrărilor a început în 12.06.2014
- Termen de execuție: 10 luni
- Valoarea totală a proiectului: 3.888.952,90 lei
La sfârșitul perioadei de implementare, Complexul va oferi un nou serviciu, și anume Centrul de recuperare, socializare și consiliere a copilului cu dizabilități, destinat copiilor cu autism și sindrom Down, cu o capacitate de 30 de beneficiari.
Pe lângă cele două obiective din municipiul Târgoviște, DGASPC Dâmbovița implementează un al treilea proiect european la Găești, intitulat Modernizare spații existente și extindere construcție parter Centrul Social Găești.
- Execuția lucrărilor a început în 18.03.2014
- Termen de execuție: 12 luni
- Valoarea totală a proiectului: 3.626.026,96 lei
Onoare muncii!
Comentarii recente