La undiță, Stiri in imagini

Senatorul Valentin Calcan, despre eventuala întoarcere în PDL a primăriței de la Cornățelu

DSC_0016

Săptămâna trecută, președintele PDL Dâmbovița, Iulian Vladu, se mândrea cu faptul că primărița de la Cornățelu, Floarea Rădulescu, îi bate din două-n două zile la ușa sediului cu rugăminte de reprimire în partid.

N-am întrebat-o direct pe dna primar dacă e sau nu așa, nu care cumva să epuizăm rapid subiectul :). Dar am cerut un comentariu din partea lui Valentin Calcan, senator pe colegiul din sudul județului și unul dintre cei care au „mobilizat-o” pe Floarea Rădulescu întru cinstea, faima și performanța PSD (deh, USL) la alegerile din 2012. Zice senatorul:

Declarația dlui Vladu este lipsită de eleganță. Mai ales că vorbește despre o doamnă. Cei șapte ani de acasă sunt, pentru unii, extrem de greu de recuperat, dacă nu chiar imposibil.

Din punct de vedere politic, un alt coleg este împuternicit să conducă și să răspundă de activitatea organizației locale Cornățelu și, de aceea, nu este corect să fac eu comentarii. Însă nu voi uita niciodată faptul că, atunci când am avut nevoie, dna primar Rădulescu a fost alături de mine. Vă reamintesc faptul că USL a luat cca 80% la parlamentare, un scor excepțional, unanim recunoscut.

Este drept că, din păcate, un coleg mai nou în politică și care nu a trecut, încă, prin emoțiile uninominalului a făcut între timp mai multe declarații politice prin care-și arată neîncrederea în unii primari din colegiul meu. E ușor să arunci cu noroi, mai ales dacă nu ai luat niciodată la pas, prin praf, stradă cu stradă, ulță cu uliță, casă cu casă. Asta pentru că, din păcate, de exemplu în Bolovani, încă mergem pe un drum neasfaltat. Am, însă, speranța că promisiunea lui Adrian Țuțuianu privind modernizarea acestui drum se va transforma în realitate anul acesta.

Revenind la întrebarea dvs, eu nu-mi permit să o întreb pe dna primar dacă este adevărat sau nu ce spune Vladu. Nici nu este important. Pe mine mă interesează prosperitatea locuitorilor din Cornățelu, ca de altfel din tot județul, și, în opinia mea, dna primar Floarea Rădulescu este acolo omul potrivit la locul potrivit. O voi susține cu absolut tot ce-mi va sta în putere, astfel încât să realizeze proiectele promise locuitorilor.

Onoare muncii, colegi mai vechi, mai noi…!

Citește și: Iulian Vladu: Primărița de la Cornățelu vine din două-n două zile la PDL să fie primită înapoi

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva