Are balta pește

Târgoviște / Pregătiți pentru iarnă: oameni, stocuri, utilaje (detalii)

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, la sediul Direcției de Salubritate de pe strada Radu de la Afumați (micro 12), acolo unde au fost prezentate resursele materiale și umane, pregătite în caz de ninsori. La acest sediu este organizat departamentul pentru deszăpezire și tot aici va funcționa dispeceratul.

Cristian Stan, primar:

Am venit să verificăm mijloacele materiale și umane pe care administrația locală târgovișteană le are la dispoziție pentru a interveni atunci când situația o va impune. Așa cum se observă, suntem pregătiți: aproximativ 250 de oameni de la Direcția de Salubritate, EcoSal, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, 60 de utilaje, stocuri suficiente de sare, nisip, clorură, astfel încât să putem face față oricărei situații. Aș mai preciza faptul că toată activitatea de deszăpezire se realizează de către Direcția de Salubritate, care este operator autorizat ANRSC să presteze astfel de servicii. De asemenea, toți beneficiarii de ajutor social vor fi angrenați în această activitate.

Noi sperăm să nu avem probleme majore, însă, repet, dacă situația o va impune, suntem pregătiți să intervenim. Vom face cunoscute și numerele de telefon unde oamenii vor putea să sune în caz de nevoie.


Numere de telefon, în caz de urgență:
  • 0731.316.716 / 0245.217.134 Dispecerat Direcția de Salubritate;
  • 0245.921 / 0731.327.436 Dispecerat Poliția Locală;

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva