Social-democratul Marian Țachianu informează asupra faptului că Guvernul a adoptat, ieri, o hotărâre ce actualizează legislația privind diminuarea risipei alimentare. Actul normativ vizează mai multe obiective specifice, precum sporirea gradului de conștientizare, creșterea cantității de alimente ce fac obiectul donării, crearea unei Strategii naționale, respectiv a unei Platforme naționale pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare.
De asemenea, foarte important, se instituție obligații pentru operatorii economici:
- de a implementa cel puțin două măsuri/ acțiuni de prevenire a risipei alimentare, înainte de a dispune neutralizarea deșeurilor alimentare generate;
- de a încărca, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, planurile anuale de diminuare a risipei alimentare;
- de a încărca, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit (pentru agenții economici recunoscuți ca receptori);
- de a încărca, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea și valoarea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit (pentru agenții economici donatori).
Comentarii recente