Are balta pește, Stiri in imagini

GALERIE FOTO: A fost inaugurată prima zonă de picnic eco amenajată în județul Dâmbovița

foto6

Asociaţia Green Revolution, în parteneriat cu Ciucaș, a inaugurat astăzi prima zonă de picnic eco din judeţul Dâmboviţa. Proiectul se numește „Picnic în Poiana”, iar zona a fost amenajată în zona Coasta-Boldan, comună Dragomireşti, situată la 10 km de Târgovişte.

Victor Teioșanu, Brand Manager Ciucaș, Stejar și Azuga: Am îmbrăţişat cu inimă deschisă această iniţiativă, prin care dorim să arătăm că picnicul şi relaxarea în mijlocul naturii se pot face protejând în acelaşi timp mediul natural, faţă de care fiecare dintre noi are o responsabilitate. Suntem bucuroşi că acum, atât dâmboviţenii, cât şi turiştii din weekend au posibilitatea să se relaxeze în natura la un « Picnic în poiană », alături de o bere rece Ciucaș. Să înceapă relaxarea!

Raluca Fiser, preşedintele Asociaţiei Green Revolution: Ne dorim ca prin acest proiect să informăm şi să sensibilizăm autorităţile şi populaţia din zonă, dar şi turiştii din weekend despre importanţa protejării mediului şi despre impactul pe care activităţile de picnic neorganizate le pot avea asupra mediului. 

De această investiţie în zona “Picnic în Poiană”, vor beneficia comunitatea locală şi vizitatorii zonei, astfel că, după inaugurare, întreaga amenajare va trece în administrarea primăriei locale din Dragomireşti.

Dragoș Vlădulescu, primar al comunei Dragomirești: Primăria Dragomireşti salută iniţiativa Green Revolution şi Ciucas de a amenaja un loc civilizat de picnic pentru dâmboviţeni şi turiştii din zonă, pentru că aceştia să poată petrece la sfârşit de săptămână şi nu numai câteva ore plăcute în aer liber. Pe un teren de zece hectare, în zona Coasta Boldan, vor găsi grătare, foişoare, coşuri de gunoi, toalete ecologice, şi ne bucurăm că, începând din 7 iunie, va trece în administrarea primăriei noastre şi ne dorim  să beneficieze întreaga comunitatea locală de acest proiect.

Alexandru Oprea, administrator public al județului Dâmbovița: Noi, ca autoritate județeană, am manifestat deschidere față de inițiativa dumneavoastră. Este salutar faptul că Dâmbovița intră și ea în circuitul zonelor care se bucură de civilizație. Cred că demonstrăm că, alături de societatea civilă, alături de autoritățile locale, încercăm să facem ceva și pentru oameni, pentru cetățeni. Sper ca aceste inițiative să continue pentru că mai avem zone care trebuie amenajate în județ și vom avea în continuare deschidere necesară pentru a sprijini astfel de eforturi.

Zona de picnic este dotată cu 5 foişoare, 5 ansambluri de mese şi bănci, grătare, coşuri de gunoi, toalete ecologice, indicatoare locaţie, pe o suprafaţă de 10 hectare, toate obiectele încadrându-se perfect în cadrul natural al zonei. Spațiul este deschis tuturor persoanelor care doresc să organizeze activităţi de picnic cu familia sau prietenii, iar intrarea e liberă. Scopul este acela de a determina locuitorii din zonă şi turiştii din weekend să conştientizeze importanta naturii şi să adopte un comportament responsabil faţă de mediu.

Utilizatorii viitoarei zone de picnic vor avea de respectat câteva reguli simple:
– Să depoziteze gunoaiele şi resturile menajere în coşurile pentru colectare selectivă;
– Să arunce ţigările, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse numai în locurile special amenajate’
– Să aprindă focul doar în zonele amenajate pentru grătar;
– Să respecte regulile privind accesul maşinilor în afară drumurilor publice şi a zonelor special amenajate;
– Să protejeze copacii sau arbuştii;
– Să nu hrănească animalele sălbatice;
– Să nu distrugă, modifice sau degradeze panourile informative, marcajele sau indicatoarele.

Onoare muncii!

foto2 foto3 foto4 foto5 foto8 foto9

Comentarii

comentarii

2 Comments

  1. 5 mese, 5 foisoare pentru cateva mii de targovisteni…

  2. si atata tam-tam!
    si cati oameni „politici”. cu ce au contribuit?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva