Oportunităţi noi pentru studenţii comunităţii academice târgoviştene
ADMITEREA la Universitatea „Valahia” din Târgovişte începe cu veşti bune, ca urmare a obţinerii unei finanţări, cu o valoare de aproximativ 25.000.000 de lei, pe o durată de 23 de luni, la competiţia de proiecte finanţate prin FSE+, Prioritate:P07 „Creșterea calității ofertei de educație si formare profesională pentru asigurarea echității sistemului si o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic“, Denumire Apel: Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibilitate și corelate cu cerințele pieței muncii – STAGII STUDENȚI – Regiuni mai puțin dezvoltate, Cod Apel: PEO/71/PEO_P7/OP4/ESO4.5/PEO_A49.
Potrivit datelor prezentate, au fost eligibile, în total, 72 de proiecte, iar Universitatea „Valahia” din Târgovişte anunţă cu mândrie că a câştigat 5 proiecte din 5 depuse, iar suma atrasă constituie o realizare consistentă în cadrul competiţiei.
Proiectele câştigate de universitate vor fi dezvoltate şi direcţionate către îndeplinirea următoarelor obiective:
- creşterea calităţii ofertei de educaţie şi formare profesională pentru asigurarea echităţii sistemului şi o mai bună adaptare la dinamica pieţei muncii şi la provocările inovării şi progresului tehnologic;
- îmbunătățirea calității, a caracterului incluziv, a eficacității și a relevanței sistemului de educație și formare pentru piața muncii locală și regională, pentru a-i sprijini în dobândirea de competențe diverse, inclusiv competenţe de antreprenoriat şi digitale.
Ne bucură faptul că putem asigura studenţilor noştri un suport financiar suplimentar şi felicităm echipele implicate în elaborarea şi managementul proiectelor.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
FELICITARI si MULT SUCCES !