Conducerea PSD Dâmbovița a organizat, astăzi, o conferință de presă a „învingătorilor” alegerilor recent încheiate. Social-democrații au obținut cele mai bune rezultate politice, convertite în 65 de primării, 22 de consilieri județeni și un scor de aproape 60% la nivelul județului. PSD Dâmbovița este numărul 1 pe țară în această privință, urmată de PSD Olt.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a fost reconfirmat, devenind primul președinte ales de două ori pe vot uninominal. Ștefan spune că aceste alegeri au fost câștigate prin muncă, prin decență, printr-o campanie curată, taxând felul în care PNL, respectiv AUR au înțeles să se comporte:
Este o victorie categorică, o victorie a dâmbovițenilor, o victorie pentru care au muncit absolut toți colegii noștri. (…) Munca noastră a început de ieri, în fiecare comunitate locală. 9 iunie a fost doar o victorie de etapă.
Cred că am avut cea mai frumoasă campanie, cea mai curată, cea mai decentă. A fost o campanie bazată doar pe muncă și pe proiecte. Nu avem nicio localitate în care reprezentanții PSD să fi făcut scandal sau să incite la violență, cum s-a întâmplat, de exemplu, din partea PNL.
Cred că dâmbovițenii și-au dat seama și de trompetiștii ăștia care umblă prin fiecare localitate de dimineața până seara, cu steaguri pe garduri (ref. – Alianța pentru Unirea Românilor). Trompetiști, care s-au ocupat o lună de zile doar de reclamații la adresa președintelui CJ, la adresa primarului de municipiu și ei au încălcat toate normele și de bun simț și legale, din toate punctele de vedere. Dar, încă o dată, viața a demonstrat că dâmbovițenii au făcut diferența între cei care muncesc și cei care urlă.
Onoare muncii!
Comentarii recente