Moment important pentru infrastructura de educație din județul Dâmbovița: a fost finalizat proiectul de reabilitare și dotare a Școlii Gimnaziale Speciale din municipiul Târgoviște, investiție derulată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 în valoare totală de 10,8 milioane lei (din care 8,5 milioane – bani europeni nerambursabili).
Cei 200 de copii care învață în cadrul acestei unități de învățământ au la dispoziție: 31 de săli moderne de clasă, 13 cabinete de specialitate, 4 ateliere, 3 săli de activități, 2 laboratoare, precum și un teren de sport și loc de joacă.
La evenimentul de redeschidere au participat, alături de președintele CJD, Corneliu Ștefan, prefectul județului, Claudia Gilia, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, parlamentarii Titus Corlățean și Radu Popa, directorul Agenției de Dezvoltare Regională, Liviu Mușat, rectorul Universității Valahia, Ioan Corneliu Sălișteanu.
Comentarii recente