Are balta pește, Stiri in imagini

Târgoviște / BUGET 2024: principalele investiții într-un an plin de alegeri >> La discuții și vorbe se pricepe toată lumea

Executivul Primăriei Târgoviște a organizat, astăzi, o conferință de presă dedicată proiectul de buget pentru anul 2024, proiect care va intra în dezbaterea Consiliul Local în ședința de vineri, 2 februarie.

Primarul Cristian Stan a subliniat câteva repere din acest buget, respectiv proiectele importante din capitolul de investiții, care se vor derula în acest an:

Și de această dată, secțiunea de dezvoltare este mai mare decât cea de funcționare. Avem un buget total de aproximativ 640.000 mii lei. Din această sumă, mai bine de jumătate reprezintă secțiunea de dezvoltare, iar în cadrul acestei secțiuni, cea mai mare parte o reprezintă finanțările nerambursabile pe care administrația locală le-a accesat.

Discutăm despre investiții importante care se vor derula anul acesta. La infrastructura educațională m-aș referi la Grădinița nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 14. Avem în lucru Școala „Radu cel Mare”, Școala „Tudor Vladimirescu”, Grădinița nr. 11. Va fi finalizată luna aceasta Creșa nr. 2. De asemenea, vom fi pregătiți pentru accesarea de fonduri europene pentru Școala „Ion Alexandru Brătescu Voinești”, Școala „Vasile Cârlova”; avem semnate contractele de finanțare pentru Liceul „Voievodul Mircea” și finanțare asigurată pentru Colegiul Economic „Ion Ghica”.

Pe zona de mobilitate urbană, mă refer la pistele de biciclete, proiectul pe POR și proiectul pe AFM. Tot pe fonduri europene, Șanțul și Valul Cetății, Parcul Chindia, noua autogară destinată transportului județean, care va fi realizată lângă actuala facilitate de pe Calea Ialomiței.

Toate acestea conturează un program de investiții de natură să permită municipiului Târgoviște dezvoltarea cam în aceleași coordonate de până acum. Am mai spus lucrul acesta, dar, pentru noi, este important: administrația locală târgovișteană a reușit să finalizeze pe Programul Operațional Regional proiecte în valoare de peste 290 milioane lei. (…) În Regiunea Sud-Muntenia, Târgoviștea este, de departe, pe primul loc. Sunt orașe de 3, 4, 5 ori mai mari, care, valoric, sunt sub noi ca accesare de fonduri europene. Cred că este o explicație a ritmului investițional pe care l-am avut, până acum.

Primarul spune că este pregătit pentru opoziție și atacuri la proiectul de buget, mai ales în contextul anului de alegeri 2024:

Vom vedea dezbaterea pe buget, sunt convins că va fi una aprinsă. (…) La discuții și vorbe se pricepe toată lumea, ba unii se pricep mai bine ca noi la lucrurile astea, dar ele nu țin loc nici de școli frumoase, curate și dotate, nici de drumuri bune, nici de autobuze moderne, nici de parcuri, nici de iluminat public, nici de nimic.

Potrivit lui Stan, principalele argumente care au stat la baza dezvoltării municipiului din ultimii 9 ani sunt: majoritatea stabilă din Consiliul Local, relația bună Primărie – Consiliul Județean și o echipă cu experiență, atât la nivel executiv, cât și la managementul proiectelor europene.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva