Are balta pește, Stiri in imagini

Și strada Bărăției a fost asfaltată / Anunț important pentru Calea București în următoarele 3 zile

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, pe strada Bărăției din municipiu, recent finalizată cu lucrări de reabilitare și modernizare, primele după foarte mulți ani.

Cristian Stan, primarul municipiului:

Este vorba de proiectul mai amplu finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, proiect care, încet-încet, se apropie de final, astfel încât reușim să ne atingem obiectivele pe care ni le-am propus pentru acest an. Aceasta este o stradă care cred că nu a mai văzut intervenții de modernizare de zeci de ani, o stradă care arăta foarte rău, cum, de altfel, arătau toate străzile pe care am intervenit.

Vor mai fi, până la finalul anului, lucrări de reabilitare și modernizare pe străzile Ana Ipătescu, Mihai Eminescu, Ilfovului.

Edilul a făcut și un anunț referitor la Calea București și lucrările de acolo, mai ales că în următoarele zile se va interveni la sensul giratoriu de la intrarea în Târgoviște (intersecția cu strada Vlad Țepeș):

Calea București face obiectul unor lucrări ample de reabilitare și modernizare, cele mai importante din istoria acestei străzi. Este strada cu traficul cel mai intens, fiind vorba de intrarea principală în municipiul Târgoviște dinspre București. În următoarele 3 zile, vor fi lucrări la sensul giratoriu de la intrarea în municipiu, lucrări ample, se vor turna 3 straturi de asfalt și este foarte important, dacă putem, să evităm acea zonă. Vrem să finalizăm săptămâna aceasta, pentru că încă este vacanță școlară. Pentru mașinile mici, este variantă de ocolire prin cartierul Matei Voievod.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva