Are balta pește, Stiri in imagini

„Sper să-și recapete din anvergura de altădată” / Târgoviște: proiect de reabilitare și revitalizare a uneia dintre cele mai mari școli, înainte de 1989

Executivul Primăriei Târgoviște a mers, astăzi, la Școala Gimnazială nr. 9 „Grigore Alexandrescu” din micro XI, unitate în dreptul căreia a fost semnat, zilele trecute, un contract de 11,2 milioane lei pentru renovare energetică. Finanțarea este nerambursabilă, asigurată prin PNRR.

Cristian Stan, primar:

Este o școală, care, până în 1989, găzduia undeva la 3.000 de elevi, împărțiți în 3 schimburi. Cred că era cea mai mare școală din județul Dâmbovița. Ei bine, pe parcursul timpului, și-a pierdut din strălucirea de altădată, și-a pierdut și personalitatea juridică din cauza numărului redus de copii. Dar veștile rele se opresc aici. După foarte mult timp, această unitate va cunoaște lucrări importante de reabilitare, de modernizare.

Potrivit edilului, proiectul presupune intervenții prin care întreaga unitate de învățământ va fi termoizolată, va fi schimbată tâmplăria, sistemul de încălzire va fi refăcut, vor fi instalate echipamente alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu prin utilizarea surselor regenerabile de energie, sistemele de climatizare vor fi refăcute, instalațiile de iluminat vor fi modernizate, va fi refăcut sistemul de colectare și evacuare a apelor meteorice, etc.

Mai avem două proiecte care vor fi derulate în această școală: proiectul de dotări, care vizează mobilier, dotări didactice și de laborator, care se implementează la toate unitățile de învățământ preuniversitar din Târgoviște și, de asemenea, proiectul pe Covid, cu materiale de curățenie, coșuri de gunoi, stații, dispensere ș.a.m.d.

Eu sper ca această școală să-și recapete din anvergura de altădată, pentru că este o școală care poate deservi acest cartier, cartierul Matei Voievod și nici în micro XII nu există, în acest moment, o unitate de învățământ preuniversitar. Deci are o adresabilitate foarte mare. Este situată chiar în mijlocul cartierului, deci copiii pot veni foarte ușor pe jos. Eu nu zic că vom mai ajunge la 3.000 de copii, nu mai avem cum, dar să ajungem la 700 – 800 de elevi ar fi foarte bine.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva