Are balta pește, Stiri in imagini

Redeschiderea Sălii Mari a Teatrului „Tony Bulandra” cu o premieră de excepție: „Împărăteasa Chinei”, 11 februarie

Conducerile Primăriei Târgoviște și Teatrului Municipal „Tony Bulandra” au organizat, astăzi, o conferință de presă prilejuită de două subiecte: finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Sălii Mari a teatrului, respectiv premiera spectacolului „Împărăteasa Chinei” de Ruth Wolff, în regia lui Alexander Hausvater.

Despre lucrările efectuate a vorbit primarul Cristian Stan:

În cadrul mai multor investiții, parțial finanțate prin PNDL, parțial finanțate de la bugetul local, au fost realizate numeroase intervenții, care au avut în vedere schimbarea scaunelor din sala de spectacol, schimbarea pavajului exterior, înlocuirea pardoselii din sala de spectacol, refacerea rețelelor electrice, executarea unui sistem acționat electric prin care scena poate fi înclinată, realizarea unui sistem pentru o mai bună manevrare a decorurilor și pentru fixarea reflectoarelor, repararea și modernizarea cabinelor pentru actori, achiziția de echipament performant constând în mixere, console, proiectoare, microfoane, lavaliere, echipament IT, realizarea instalațiilor de avertizare și de stingere a incendiilor, dar și echipamente de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți, compartimentări și uși rezistente la foc, iluminat de siguranță la incendiu, etc. Valoarea totală a lucrărilor nu a depășit 3.000.000 lei.

Managerul Teatrului „Tony Bulandra”, Mihai Constantin Ranin:

Teatrul nu este o clădire pe care o vedem când trecem pe bulevard; Teatrul este un loc de înaltă spiritualitate și de bucurie. Nu uitați să fiți fericiți. Lao Tzu spunea că, în viață, nu toți suntem egali, dar în moarte suntem egali, toți putrezim la fel și dispariția este egală. Din când în când, trebuie să ne mai spunem acest lucru, știți de ce? Ca să ne bucurăm de ceea ce avem. Eu mă bucur că există acest teatru și, în momentul în care doi tineri îndrăgostiți își dau întâlnire la Teatru sau la Cinematograf, pentru mine, bătălia este câștigată.

Despre spectacolul care va inaugura Sala Mare pe 11 februarie, „Împărăteasa Chinei”, a vorbit chiar regizorul Alexander Hausvater:

Spuneți oamenilor că trebuie să vadă acest spectacol. Voi fi foarte mâhnit dacă voi afla că există locuri libere. Spectacolul este despre ultima împărăteasă a Chinei, un exemplu unic despre cum o femeie poate să fie și Hitler și Mussolini, dar și J.F. Kennedy și cea mai mare iubitoare a culturii chinezești.

Teatrul „Tony Bulandra” a anunțat, deja, că, pentru primele două spectacole „Împărăteasa Chinei”, din 11 și 17 februarie, s-au vândut toate biletele!

 

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva