Are balta pește, Stiri in imagini

Combinatul DONALAM Târgoviște, parteneriat cu Primăria și două licee pentru formarea profesională a 56 de elevi

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a anunțat, astăzi, semnarea a două contracte de parteneriat între Combinatul de Oțeluri Speciale DONALAM, Primăria municipiului Târgoviște și Liceele Tehnologice „Constantin Brâncoveanu” și „Voievodul Mircea”. E vorba de investiția în formarea profesională prin învățământul dual a 56 de elevi care, de pe băncile școlii, să aibă conturată o șansă reală de angajare după finalizarea studiilor.

Cristian Stan: Parteneriatul amintit vizează formarea profesională a viitorilor lucrători, în domenii și calificări necesare operatorului economic, respectiv laminorist, oțelar și electromecanic. Elevii vor beneficia de bursă lunară, precum si de alte forme de sprijin material din partea companiei amintite, urmănd să ia o opțiune serioasă în vederea angajării după absolvire.

Donalam Târgoviște este o unitate a Grupului Beltrame, care a resuscitat industria de profil la nivelul întregii țări. Vorbim de sume uriașe în planul de business, 500 de milioane de euro – cea mai mare investiție din județul Dâmbovița, de după 1989.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva