Secretarul general al PNL Dâmbovița și consilier municipal târgoviștean, Aurelian Cotinescu, a criticat, astăzi, managementul Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița, în contextul împrumutului de 18 milioane de euro contractat de la BERD. Cotinescu a vorbit despre costurile (deja) mari pentru serviciile de apă și canalizare, care vor crește în 2023 și 2024, în paralel cu incapacitatea CATD de a face profit.
Declarații:
Compania de Apă deține, în cea mai mare parte a județului Dâmbovița, monopolul pe furnizarea serviciilor de apă și canal. Într-un top făcut la 1 martie 2022 de ANRSC (Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice), Compania de Apă Târgoviște are al cincilea cel mai mare preț din România, 10,33 lei fără TVA.
De la 1 ianuarie 2023, costul pentru serviciile de furnizare a apei va crește cu 5%, iar pentru serviciul de canal va crește cu 12%, la care se adaugă, atenție, inflația anului în curs (preconizată la 13%). Deci, asta înseamnă că va crește costul pentru apă cu cel puțin 18%, iar costul pentru canal va crește cu 25% spre 30%.
În 2024, va fi o creștere a serviciului de apă cu 7,5% plus inflație (prognozată undeva la 10%), lar la canalizare va crește cu 25% plus inflația.
Aveam o discuție cu cineva zilele trecute și-mi spunea că a primit factura la apă mai mare decât la gaze, ceea ce este o anomalie. (…) Dacă am avea apă minerală sau bere la robinet, cred că aceste costuri ar fi normale, dar pentru apa simplă pe care o avem este, deja, mult prea mult.
Compania de Apă deține monopolul, iar acolo unde ai monopol trebuie să ai și profit pe măsură. Nu este și cazul Companiei și am luat datele din 2021: la o cifră de afaceri de 67 milioane lei, cu 700 de angajați, Compania de Apă obține un profit de 370 mii lei, cam cât obține o companie privată cu vreo 30 de angajați. Am comparat cu Compania de Apă Buzău, județ similar, cifră de afaceri similară: profit de 7,5 milioane lei, de vreo 20 de ori mai mult decât la Târgoviște. Ca să fie completă comparația, am luat și o firmă din Târgoviște cu 700 de angajați, Nimet. Dacă vă zic că are un profit de 81 milioane lei…de vreo 200 de ori mai mult… Deci, în privat se poate, în Compania de Apă, unde ai monopol, nu se poate.
Onoare muncii!
Comentarii recente