S-a întâmplat în urmă cu puțin timp Conferința de alegeri a Organizației PSD Târgoviște, în cadrul căreia a fost reconfirmat ca președinte Cristian Stan, primarul municipiului. Previzibil având în vedere performanțele electorale de la ultimele alegeri, evenimentul a fost de natură să reafirme obiectivele pentru viitor, prin atât prin vocea lui Stan, cât și a președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Raportul de activitate a fost unul politico-administrativ, subliniind rezultatele de alegerile locale și parlamentare din 2020, precum și proiectele de investiții din municipiu (nu mai puțin de 16 obiective finalizate din 2020 până astăzi, în valoare de peste 372 milioane lei).
La performanțele electorale din 2020, obiectivele nu puteau fi decât reconfirmarea lor, asumate atât de Cristian Stan, cât și de Corneliu Ștefan. Acesta din urmă a plusat și a fixat ca target la alegerile din 2024 minim 70% pentru funcția de primar și cel puțin 13 consilieri locali (astăzi, PSD are 12 din 21).
Alături de președintele Cristian Stan, au fost aleși un prim-vicepreședinte (Cătălin Rădulescu), 7 vicepreședinți (Florin Ionete, Constantin Cozma, Alexandru Bugyi, Ana-Maria Gheorghe, Traian Ivanovici, Corneliu Sălișteanu, Ciprian Prisăcaru) și un secretar (Monica Ilie).
La Conferință au participat prefectul județului – Claudia Gilia, parlamentarii Titus Corlățean, Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț Vulpescu, Marian Țachianu, viceprimarii Monia Ilie și Cătălin Rădulescu, consilieri municipali, județeni și peste 400 de membri.
Onoare muncii!
Comentarii recente