În perioada 13 – 16 septembrie, Garda Națională de Mediu, alături de Poliția de Frontieră și Poliția Rutieră, a desfășurat o amplă acțiune de verificare și control la punctele de trecere a frontierei din nord-vestul țării, care a vizat trasabilitatea deșeurilor periculoase și nepericuloase și supravegherea fluxurilor de deșeuri spre instalațiile de destinație. Acțiunea a fost coordonată de comisarul general adjunct al GNM, dâmbovițeanul Florin Bănică.
Astfel, timp de 4 zile, 3 echipe de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, împreună cu efective ale Poliţiei Rutiere şi Poliției de Frontieră au verificat atât transporturile rutiere din vămile Nădlac I şi II, Vârșand, Borş II, cât şi cele feroviare (Episcopia Bihor şi Curtici). În timpul controlului, au fost verificate 138 de transporturi rutiere (din care 3 pe sensul de ieşire din ţară) şi 205 unităţi (semiremorci şi containere) pe transportul feroviar (din care 15 pe sensul de ieşire din ţară).
În urma verificărilor, Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au redirecţionat 13 transporturi cu deşeuri care nu respectau obligativitatea trecerii frontierei de stat doar prin punctele unde se permite acest lucru și au interzis intrarea pe teritoriul țării pentru alte 3 transporturi. De asemenea, pentru 14 transporturi aflate tranzit a fost aplicat sigiliu, iar pentru alte două transporturi a fost aplicat sigiliu, pentru verificări suplimentare la destinaţie (în România).
„Aceste controale în vămi, pe care le desfășurăm sistematic, vizează modul în care sunt respectate reglementările legale privind transferul deșeurilor, pentru că e foarte important să urmărim ce tipuri de deșeuri intră în țară, știut fiind faptul că nu pot intra decât deșeurile valorificabile. Ceea ce constatăm, de fiecare dată, este că, în continuare, unii operatori economici refuză să întocmească actele de transport așa cum trebuie şi folosesc alte puncte de trecere a frontierei decât cele special destinate pentru asemenea transporturi. Vestea proastă pentru ei este că aceste controale inopinate și de anvergură vor continua în toate punctele vamale tranzitate de transportatorii de deșeuri. Cei care refuză să respecte legea vor suporta consecințele, care pot ajunge până la dosare penale”, a declarat Florin Bănică, comisarul general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, la finalul acțiunii.
Comentarii recente