Are balta pește, Stiri in imagini

2.263 de bilete de tratament balnear pentru dâmbovițeni

Potrivit datelor prezentate de conducerea Casei Județene de Pensii Dâmbovița, astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, până în prezent au fost depuse 381 de cereri de bilete de tratament. Din primele trei serii, respectiv, 2 serii în luna martie şi o serie din luna aprilie, au fost valorificate 134 bilete de tratament din cele 177 repartizate, reprezentând un grad de valorificare de 76%.

În categoria beneficiarilor biletelor de tratament balnear, gratuite sau cu plată, se înscriu atât pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, cât și beneficiarii prevederilor unor legi speciale: persoanele refugiate sau deportate, cele pesecutate din motive politice, persoanele cu handicap, veteranii sau văduvele de război;

Biletele gratuite se acordă în procent de maximum 15% din numărul total al biletelor acordate.

Atribuirea de bilete de tratament balnear către solicitanţii îndreptăţiţi se face în limita numărului de locuri repartizate fiecărui judeţ de către Casa Naţională de Pensii Publice.

În cadrul ședinței, directorul CJP Dâmbovița, domnul Mihai Toni Ciprian, a adus la cunoștința reprezentanților pensioanarilor faptul că programul de lucrul cu publicul al Casei a fost modificat asigurându-se preluarea solicitărilor la ghișeele instituției în zilele luni, miercuri, joi, între 8.30-16.30, vineri 8.30-13.00, marți în intervalul 8.30-18.30. De asemenea, programul audiențelor la nivelul conducerii este stabilit pentru zilele de marți, miercuri și joi în intervalul 8.30-13.00.

O altă precizare importantă vizează faptul că, la ghișee se distribuie gratuit formularele tipizate pentru dosare, iar personalul de specialitate oferă asistență pentru completarea acestora.

„Sănătatea este întâia bogăție a fiecărui om. De aceea, este important să o prețuim ca pe cea mai de preț comoară. Tratamentele balneare nu sunt un moft, sunt o necesitate. Din datele pe care le avem până la acest moment, la nivelul județului Dâmbovița reiese faptul că, la nivel instituțional se menține o ordine exemplară în ce privește derularea procedurii legale de eliberare a biletelor de tratament balnear. Salut, pe această cale, eforturile depuse de angajații Casei Județene de Pensii Dâmbovița pentru valorificarea unui procent de 76% a biletelor de tratament”. (Prefect, Claudia GILIA)

La ședință au participat, alături de Prefectul Claudia Gilia, subprefectul Ioan Corneliu Sălișteanu.

Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva