Comunicat de presă
Vești bune pentru participanții la traficul rutier! Astăzi, 20 aprilie 2022, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul orașului Găești, Grigore Gheorghe și reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au efectuat o vizită la podul de pe DN 61(km 77+220), din orașul Găești, care de mâine, 21 aprilie 2022, va fi redat circulației publice, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare și consolidare a pasajului peste calea ferată. Proiectul de reabilitare al pasarelei, în valoare de aproximativ 9 milioane lei, a fost derulat de CNAIR.
Din septembrie 2020 până în prezent, circulația rutieră pe DN 61 (km 77+200) a fost închisă, iar traficul s-a desfășurat deviat, în funcție de categoria vehiculelor, pe mai multe variante de ocolire.
Pasajul rutier peste calea ferată de pe DN 61, km 77+200, este singurul drum de legătură dintre Găești și A1 și satele învecinate. Starea precară în care s-a aflat înainte de demararea lucrărilor putea crea premisele producerii de accidente rutiere. Lucrările de consolidare și reabilitare realizate au readus circulația rutieră din zonă la parametrii tehnici normali și la condițiile de siguranță necesare.
Podul construit în anul 1977 are o lungime de 550 m și o lățime de 8 m.
Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliul Județean Dâmbovița
Comentarii recente