Președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan și primarul Ionuț Bănică au inaugurat, astăzi, dispensarul din comuna Corbii Mari, investiție finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Raportat la alte obiective similare, investiția este numită modest „dispensar”, fiind, în realitate, un adevărat centru medical, din toate punctele de vedere: spații dedicate, laboratoare, saloane, aparatură etc.
Proiectul a costat 3,2 milioane lei și dispune de cabinete pentru medicii de familie, cabinet radiologie, centru prelevare probe, cabinet stomatologie, cabinet ginecologie.
Ionuț Bănică: Centrul va deservi întreaga comunitate, 9.000 de persoane. (…) Încă mai am în fața ochilor imaginea vechiului „dispensar” de acum mulți ani – a fost una dintre rușinile cele mai mari ale acestei comune și unul dintre motivele pentru care am vrut să schim ceva, din fruntea administrației.
Corneliu Ștefan: Așa cum am spus din prima zi de mandat, pentru mine și pentru colegii mei, prioritatea ZERO a fost și va rămâne Sănătatea dâmbovițenilor. Am luat acest model de la Corbii Mari și l-am inclus în Programul Județean de Dezvoltare Locală, pentru că ne dorim să avem astfel de investiții în toate localitățile din județ. Acesta nu este un simplu dispensar, (…) la ce dotări are, poate fi un centru medical zonal.
Carmen Holban, deputat: Ne aflăm în fața unui obiectiv care nu se numește dispensar; n-aș fi generoasă dacă spun că ne aflăm în fața unui centru medical de importanță majoră pentru localitate.
Comentarii recente