Comunicat de presă
Județul Dâmbovița are de astăzi un Program Județean de Dezvoltare Locală. Este primul proiect de acest fel din România, pe care președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, l-a lansat astăzi, 4 decembrie 2020, într-o conferință de presă, desfășurată la sediul instituției. La întâlnirea cu reprezentanții presei locale au participat vicepreședinții CJD, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, administratorul public al județului, Cristian Avanu, și consilierul județean Ionuț Săvoiu.
Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a prezentat în ce constă programul propriu-zis și care sunt axele de finanțare cu ajutorul cărora proiectele propuse de administrația județeană se vor materializa. Programul se va desfășura în perioada 2021 – 2024 și va avea caracter anual sau multianual, coordonat și implementat de CJD, în asociere sau parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ. Obiectivul principal al acestuia îl reprezintă dezvoltarea echilibrată a întregului județ, iar finanțările acordate de CJD vor reprezenta ajutoare reale pentru comunitățile locale, având ca scop final creșterea calității vieții dâmbovițenilor.
„Așa cum le-am promis dâmbovițenilor, împreună cu colegii mei, lansăm astăzi un program unic în județul Dâmbovița și în România – Programul Județean de Dezvoltare Locală. Dezvoltarea unitară a localităților din județul nostru este principalul motiv pentru care am decis înființarea acestui program, prin care CJD va veni în sprijinul comunităților locale, cu finanțări. CJD creează, astăzi, instrumentul prin care alocă resursele financiare implementării proiectelor care vizează investiții noi în infrastructura de drumuri, apă, canal, mediu, sport, educație, sănătate, situații de urgență și alte domenii de dezvoltare din fiecare comunitate. Atunci când vor scrie proiecte, toți primarii vor trebui să ia în calcul toate aspectele care sunt eligibile în acest program județean de dezvoltare locală. De finanțări vor beneficia toate localitățile, fie că vorbim de comune, orașe, sau municipii. Toate pot depune cereri de finanțare. CJD va susține maxim 50% din valoare totală a proiectului, solicitantul urmând să contribuie la rândul său cu cel puțin jumătate din suma necesară implementării acestuia. (…) Până în 2024, cu ajutorul acestui program, ne dorim să reabilităm 500 de km de sisteme de colectare și dirijare a apelor dintr-un total de 865 de km de drumuri județene.
(…) Finanțarea programului va fi cuprinsă în bugetele anuale ale CJD și în bugetele anuale ale unităților administrativ-teritoriale, aprobate prin hotărâri de consiliu județean și local. Valoarea eligibilă maximă a cofinanțărilor și obiectivelor de investiții într-un an bugetar va fi stabilită în funcție de hotărârea CJD de aprobare a bugetului anual sau de rectificare a acestuia, în care se includ sumele destinate finanțării acestui program.
(…) Este cel mai ambițios program județean de dezvoltare locală, pe care-l vom îndeplini, în cadrul parteneriatului dintre CJD și unitățile administrativ-teritoriale.”
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Valea Lungă așteaptă de ani buni începerea lucrărilor de canalizare, care de 3 sînt tot in stadiul de Studiu de fezabilitate. Există speranța de a vedea o mișcare în acest sens ? Sau rămânem tot la politica melcului.