Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a semnat astăzi, 16 iunie 2020, în prezența vicepreședinților Luciana Cristea și Alin Manole, contractul pentru execuția de lucrări de restaurare și conservare în vederea realizării obiectivului de investiții „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, proiect realizat de Consiliul Județean Dâmbovița din fonduri europene, în cadrul Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.
La ședința de semnare au participat și managerul Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, Ovidiu Cîrstina, reprezentantul firmei italiene câștigătoare a contractului, Ennio Piazza, dar și reprezentanți ai direcțiilor de specialitate din cadrul CJD – Valeriu Florin Gilia, director general Direcția Generală Programe Europene, Vasile Dinu, director general al Direcției Generale de Infrastructură, și Mădălina Breazu, șef serviciu Programe Europene.
Contractul de lucrări are o valoare totală de 13.347.074,56 lei.
Prin implementarea acestui proiect, se urmărește valorificarea durabilă a Ansamblului Monumental Curtea Domnească prin conservarea și protejarea obiectivelor istorice: ruinele bisericii-paraclis, Turnul Chindiei, Biserica Domnească Mică „Sf. Vineri” și Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul complexului.
Printre obiective se numără realizarea unui spațiu pentru evenimente și piese de teatru, de audio ghiduri pentru turiștii străini, dar și a unui centru pentru practică arheologică destinat studenților și a unui cadru medieval potrivit pentru filme. În plus, se au în vedere facilități pentru persoanele cu dizabilități, respectiv un elevator cu șenile și panouri de informare cu text scris în alfabetul Braille.
Nu în ultimul rând, se dorește concretizarea parteneriatului pentru „Circuitul turistic al capitalelor”, urmând ca acesta să fie promovat de agențiile de turism implicate.
Alexandru Oprea, președintele CJD: „Ceea ce se întâmplă astăzi este un act de normalitate față de capitala județului, față de importanța culturală a municipiului Târgoviște. Faptul că reușim astăzi, după aproape un an, să semnăm contractul de lucrări pentru refacerea curții domnești este o realizare pentru toată lumea. Sigur că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți că am organizat de trei ori procedura de achiziție pentru acest contract. Sper ca firma ce a fost desemnată câștigătoare să se mobilizeze foarte repede, să depună granția de bună execuție în termenul prevăzut în contract. Sper să ne apucăm foarte repede de ceea ce înseamnă lucrările respective, pentru că va trebui să lucrăm contra cronometru. Am deplină încredere în dumneavoastră, în calitate de constructori, și am rugămintea să ne comunicați orice dificultăți întâmpinați în derularea lucrărilor sau alte aspecte care nu au fost prevăzute inițial, să ne consultăm, să luăm deciziile care se impun astfel încât să nu așteptăm săptămâni întregi până când luăm o decizie ca lucrurile să funcționeze. De asemenea, îmi doresc să aveți o relație bună cu colegii mei din echipa de implementare (…) Dumneavoastră, care sunteți din Italia, puteți asemăna Târgoviștea cu orașul Florența. Târgoviște a fost capitală timp de peste 300 de ani; de aici a plecat visul de unire a celor trei țări românești. Aici au avut reședința domnitori importanți în istoria românească. Din partea mea și a vicepreședinților Luciana Cristea și Alin Manole aveți tot sprijinul și așteptăm să ne chemați când începeți lucrările”.
Ennio Piazza, reprezentantul firmei care a câștigat contractul de execuție, a dat asigurări că va respecta termenele stabilite în contract și va demara cu rapiditate lucrările prevăzute în proiect: „Ne simțim deja ca acasă aici, avem o experiență îndelungată în restaurare și vă asigurăm că ne vom apuca repede de lucru și vom finaliza cu bine lucrările”.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
Comentarii recente