Are balta pește, Stiri in imagini

Primar și vicepreședinte PSD Dâmbovița, dezamăgit de conducerea centrală: Să se trezească / Ponta și Băsescu iau fața PSD-ului

Vicepreședinte PSD Dâmbovița, primar al comunei Niculești și unul dintre comunicatorii de bază ai partidului în județ, Dorinel Soare transmite o critică aspră conducerii centrale, pe care o găsește vinovată de modul defectuos în care gestionează comunicarea/acțiunile politice la nivel național. Primarul consideră că PSD i-a îndeplinit președintelui Iohannis și Guvernului Orban toate dorințele (învestirea guvernului, prelungirea stării de urgență) și cedările astea se întorc împotriva lor. Ultimul episod – proiectul privind Ținutul Secuiesc:

Eu sunt dezamăgit și poate mă aude și conducerea Partidului Social Democrat, al cărui membru sunt. Ar fi timpul să se trezească și să întreprindă acțiuni ca cel mai mare partid de opoziție. Eu am rămas surprins de felul în care conducerea centrală, respectiv dl Ciolacu, abordează în această perioadă chestiunea politică – pentru că, până la urmă, totul este politic; cu pandemie sau fără pandemie, puterea în această cheie acționează.

Reacția foarte firavă la ceea ce a declarat președintele țării în legătură cu „vânzarea Ardealului”. Păi, trebuia să fie, nu numai de către dl Ciolacu, ci și de alți membri marcanți, foarte aspru taxată. Dacă făcea un pesedist așa ceva (ce-a făcut Iohannis – n.r.), dacă făcea un Dragnea, vai de mine, se ajungea până peste Statele Unite. Ori mie mi se pare puțin cam șovăielnică această poziție. (…) V-am spus, sunt dezamăgit de poziția Partidului Social Democrat. Să mă ierte Dumnezeu, dar, fiind președinte de Camera Deputaților, mai ai și pe alții pe lângă tine, care să-ți spună ce anue să urmărești, ce anume să faci.

Pozițiile lui Ponta și Băsescu au început să ia fața PSD-ului, cu toată sinceritatea. Sunt mai incisivi și mai prezenți în mass-media. Noi, unul ca mine și alții, așteptăm reacții pe măsură și nu se văd sau, dacă sunt, sunt foarte puține. Iese dl Corlățean și mai ține steagul, dar singur…

Eu mă întrebam dacă mai avem purtător de cuvânt și, dacă n-avem, să punem unul care să facă față situației. Nu prea îi rețin numele (actualului purtător de cuvânt, Lucian Romașcanu – n.r.), că, dacă nu-l vezi foarte des…Eu aș zice, puneți un purtător care să se bată cu ei, să știe să iasă la bătaie. Că mi-l pui așa, iese odată, nu știu când, și cu asta basta…

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva