Decizie dură pentru orașul Pucioasa în contextul bătăliei împotriva COVID-19. Contextul epidemiologic grav a determinat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița să transforme Hotelul Ceres în centru de carantină. Spitalul Pucioasa va fi „entitate suport pentru patologia asociată COVID-19”, se arată în hotărârea pe care o puteți vedea atașată mai jos.
Decizia a provocat și mai multă amărăciune și îngrijorare sporită pentru autoritățile locale. Primarul Constantin Ana, unul dintre cei mai vocali și implicați edili de la începutul epidemiei (printre puținii din județ) a încercat să împiedice o astfel de decizie, argumentându-și punctul de vedere. În esență: e anormal ca orașul Pucioasa, doar pentru că are autorități implicate în lupta împotriva răspândirii epidemiei, să compenseze indolența altor localități. Pare o pedeapsă, nu o răsplată. Vedeți mai jos adresele Primăriei Pucioasa, care n-au reușit să împiedice decizia de astăzi:
Mesajul primarului, după comunicarea deciziei:
Cu tristete dar si cu speranta va anunt faptul ca Pucioasa va sta in prima linie in lupta din ce in ce mai dura cu epidemia de Coronavirus!
Oricat de tare am incercat sa impiedic acest lucru se pare ca epidemia se extinde cu o viteza atat de mare incat toate argumentele mele au fost de prisos!
In urma unei decizii a Ministerului Muncii, prin care pune la dispozitie autoritatilor toate hotelurile pe care le detin in tara, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta a emis astazi o decizie prin care Hotelul Ceres devine centru de carantina!
Am incercat cu argumente sa impiedic aceasta decizie, dar se pare ca intrarea in zona rosie si a Spaniei, Germaniei si Frantei duce la o crestere exponentiala a numarului de persoane pentru care se inlocuieste decizia izolarii la domiciliu cu cea de intrare in carantina!
In rest cu amaraciune mai spun un singur lucru: mi-as dori din suflet ca toate orasele din judet la fel de preocupate si implicate ca si noi! Nu este normal, nu este uman sa descarcam aceasta presiune a spatiilor de carantina doar pe Pucioasa intr-o masura mai mare si pe Targoviste, intr-o masura mai mica!
Puterea noastra dragilor, vine din unitate! Asta cer si de la locuitorii orasului, dar si de la primarii din judet!
Comentarii recente