Are balta pește, Stiri in imagini

Târgoviște / 2020: buget-record de investiții. Declarații Cristian Stan

Primarul municipiului Târgoviște a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, datele generale pentru ceea ce va însemna, din punct de vedere administrativ, anul 2020 la Târgoviște. Va fi, de departe, cea mai puternică perioadă de dezvoltare administrativă, descrisă de buget și număr de proiecte. Câteva date-reper:

  • buget-record de investiții: aprox. 665 milioane lei;
  • 76 de proiecte în derulare, în diferite stadii de execuție;
  • 11 proiecte pe fonduri europene / 290 milioane lei contracte de finanțare;
  • PNDL – 13 milioane lei bani accesați pe situații de lucrări până astăzi;
  • 11 unități de învățământ care sunt sau vor intra în reabilitare aproape integrală;
  • zeci de străzi reabilitate.

Cristian Stan: 2020 va fi un an al marilor proiecte, un an cu investiții record, un an care va marca un pas decisiv către modernizarea și dezvoltarea municipiului nostru, în special cu fonduri nerambursabile. (…) Sigur, este un an cu încărcătură electorală, politică, însă am convingerea că aceste lucruri nu vor afecta calitatea actului administrativ de la nivelul municipiului. Când spun acest lucru mă refer, în principal, la hotărârile de consiliu local care vizează o majoritate de 2/3, pentru că acolo s-ar putea să avem probleme.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva