Se va întâmpla astăzi, la Voinești, începând cu ora 12.00, inaugurarea Centrului de Medicină Regenerativă ALPHA MEDICA – un proiect medical spectaculos, cu capital 100% românesc. Detalii aici!
Vor fi prezenți, alături de cei care au dezvoltat această investiție – tinerii medici Teodora și Iustin Preoteasa – personalități din domeniul medical, autorități locale și județene. În strânsă legătură cu momentul, Centrul va găzdui și lansarea cărții „Grei ai medicinei românești” semnată de Giorgiana Radu și Lucian Avramescu. Va fi acolo unul dintre eroii volumului, profesorul universitar doctor Mircea Beuran.
Una dintre ultimele surprize este prezența anunțată în ultimul moment a fostului ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Onoare muncii!
Comentarii recente