Are balta pește, Stiri in imagini

Mitropolitul Nifon, vizită pastorală în parohii unde se construiesc/reabilitează biserici

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de: Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri şi Protopopi, a vizitat vineri, 4 octombrie 2019, parohiile: Băleni Români, Dobra, Cornățelu și Crovu, din protoieriile: Târgoviște Sud și Titu.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a oferit îndrumări cu privire la problemele pastoral-misionare și gospodărești-administrative curente. Astfel, la Băleni Români și la Cornățelu se află în derulare proiecte de consolidare și restaurare a sfintelor lăcașe, iar la Dobra se zidește o nouă biserică. La Crovu, se va zidi o nouă biserică, de aceea, a fost identificat un spațiu adecvat.

Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat şi a încurajat strădaniile preoților cu privire la continuarea lucrărilor ce le derulează, asigurându-i de sprijinul Centrului eparhial. La discuții, au luat parte și primarii din localitățile în care se află parohiile mai sus menționate, care și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini aceste proiecte ecleziale.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici

Sărbători fericite! Primarul comunei Mănești

gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva