Are balta pește, Stiri in imagini

PRO ROMÂNIA Dâmbovița, întâlnire cu sindicaliști. Subiectele discuției

Comunicat de presă

Reprezentanții partidului PRO ROMÂNIA – Organizația Județeană Dâmbovița continuă dialogul cu partenerii sociali, în vederea agreării unor poziții comune față de teme importante de interes social si economic.

În acest sens, vineri, 1 martie 2019, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Uniunii Sindicale Teritoriale – Filiala Dâmbovița din cadrul Confederației Naționale „Cartel ALFA”. Din partea PRO ROMÂNIA au participat Adrian Țuțuianu (senator), Oana Vlăducă (deputat) și Georgică Dumitru (fost deputat, coordonator).

Discuția a privit subiecte naționale de interes economic și social, problemele industriei naționale de apărare care afectează în mod direct societățile de profil din județul Dâmbovița, precum și situația politică națională, evenimentele electorale din anii 2019 și 2020, respectiv modul cum vor afecta acestea deciziile executive în plan economic.

PRO ROMÂNIA își reafirmă profilul de partid de centru-stânga, iar sindicatele reprezintă un partener privilegiat de dialog, important în construcția programului politic și de guvernare.

PRO ROMÂNIA Dâmbovița

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva