Un episod interesant s-a petrecut în Comitetul Executiv Județean al PSD Dâmbovița, înainte de votul pentru excluderea președintelui CJD, Daniel Comănescu.
Unul dintre primari s-a ridicat și a propus să se supună la vot nu doar excluderea lui Comănescu, ci și pe a vicepreședinților CJD, Luciana Cristea și Alin Manole. Rațiunea propunerii: dacă tot se reproșează modul în care au evoluat lucrurile în forul administrativ, vina nu poate aparține doar unui membru al conducerii, ci tuturor.
Președintele Rovana Plumb a acceptat, inițial, solicitarea (spre uluiala unora de la prezidiu), anunțând că se vor supune la vot cele 3 propuneri de excludere, pe rând. Doar că, imediat ce sala a început să vuiască favorabil acestei decizii (primarii vorbeau între ei că așa e corect), dna Plumb s-a răzgândit și n-a permis la vot decât decizia în cazul Comănescu.
Întrebată, în conferință de presă, dacă partidul are a le reproșa ceva și vicepreședinților Consiliului Județean, Rovana Plumb a spus: „În momentul de față, nu”.
Onoare muncii!
Comentarii recente