Veste foarte importantă pentru județul Dâmbovița și pentru cel mai așteptat proiect de investiții: DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia. După ce, la sfârșitul lunii noiembrie, caietele de sarcini erau depuse la ANAP pentru verificare (vezi aici), astăzi a fost publicat anunțul de participare la licitație de achiziție.
Informația a fost a dată de senatorul Adrian Țuțuianu, unul dintre liderii politici cei mai insistenți în ultimii ani pentru concretizarea investiției.
Potrivit fișei, proiectul are o valoare uriașă: 2.136.328 mii lei, iar modernizarea presupune 2 tronsoane: lărgire la 4 benzi (Bâldana – Târgoviște) pe o lungime de 44,2 km și reabilitarea drumului pe 2 benzi (Târgoviște – Sinaia) pe o lungime de 57,4 km.
Adrian Țuțuianu:
După ani de eforturi și insistențe, proiectul DN 71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia intră pe un circuit de unde nu mai poate fi întors. ASTĂZI a fost introdus în SICAP anunțul de participare la licitația de atribuire a execuției de lucrări, după ce caietele de sarcini au trecut etapa de verificare. SĂ FIE ÎNTR-UN CEAS BUN.
Sper, din nou, ca Rovana Plumb sau cineva din #camarilă să nu aibă indecența de a-și asuma vreo virgulă din acest proiect sau vreo picătură din munca acestor ani. Știm toți cine a făcut și cine n-a făcut
În ceea ce mă privește, rămâne cum am #promis: voi urmări până la turnarea ultimului metru de asfalt ca acest proiect să fie dus la bun sfârșit.
Onoare muncii!
Comentarii recente