Comitetul Executiv Național al PSD s-a amânat pentru săptămâna viitoare, dar declarațiile pe subiectul „Adrian Țuțuianu” vin în continuare. Același mesaj de susținere totală (vezi și aici) a fost transmis astăzi de alți 2 primari PSD Dâmbovița, care sunt și vicepreședinți ai Organizației Județene.
Ionuț Bănică, primar Corbii Mari: Îl susținem pe dl președinte Țuțuianu și suntem alături de dumnealui până la capăt. Eu discut cu mai mulți primari și n-am auzit pe niciunul care să facă alte discuții în afară de susținerea pentru președinte. (…) Eu am fost la ședința respectivă (ședința de la Petrești, de la care au apărut înregistrările – n.r.). Din păcate, am avut printre noi un om fără caracter, o jigodie, un trădător. Nu se poate ca cineva să se vaite de președinte că ia decizii în cerc restrâns, iar atunci când vine să discute probleme adevărate să-l înregistrezi. Mai devreme sau mai târziu va fi identificat (trădătorul), sunt sigur de asta. Dar nu putem să intrăm acum într-o paranoia. (…) Încă ceva: niciodată, niciodată, președintele Adrian Țuțuianu n-a discutat despre vreo plecare din partid. Niciodată. Dimpotrivă, am spus întotdeauna că rămânem în partid și vom sta alături.
Marian Țachianu, primar Braniștea: Nu știm câți trădători or fi, unul, doi, trei… Poate, la nivel de țară avem o școală de trădători. (…) Stăm și ne uităm cum câștigăm alegeri, cum muncim noi, cei de jos, din 2012 tot câștigăm și aducem voturi. Păi degeaba le aducem dacă alianța USL n-a durat decât 1 an de zile, dacă acum, scoatem majoritate și se fac 2 ani de când avem aceste guverne PSD – ALDE și ne trezim că niște interese ale unora primează fără niciun fel de treabă cu munca noastră. (…) Acest domn Codrin Ștefănescu minte când spune că mulți primari din Dâmbovița nu-l mai susțin pe Adrian Țuțuianu și sunt în contradicție cu el. De unde le scoate, nu știu. Și, vedeți dumneavoastră, această opinie televizată, mediatizată peste tot, se întinde la nivel de țară și cei din țară, din păcate, nu știu adevărul adevărat. Avem asemenea elemente în partid, la nivel central, care ne fac mai mult rău decât bine. (…) Eu spun că nu se va întâmpla nimic la CEX. Dacă au capul pe umeri n-ar trebui să se întâmple nimic. Dacă-l exclud, vom rămâne în PSD în continuare și vom lua și noi măsuri. O să-l primesc eu în Organizația de la Braniștea. Așa e obiceiul la noi în partid, în politica românească: cei mici să aleagă și cei mari să dea jos. Noi îl punem, ei îl dau jos și așa mai departe. Putem să facem altceva? Că nici nu ne putem duce la Kiseleff cu jalba-n băț, să strigăm „Jos, Codrin Ștefănescu!”
Onoare muncii!
Comentarii recente