IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON al Târgoviștei a votat în cadrul referendumului de revizuire a Constituției la secția nr. 1 din Târgoviște – Casa Corpului Didactic.
Declarații:
Aici vorbim de un scrutin foarte special, pentru că este vorba de un referendum care se referă la pronunțarea asupra valorilor speciale ale neamului omenesc. Familia este nu numai un principiu, ci o instituție sfântă pe care trebuie s-o apărăm din toată inima. De aceea am venit ca să votăm și să ne pronunțăm asupra acestor valori esențiale ale societății.
Comentarii recente