Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a oferit astăzi o veste pe care locuitorii din cartierul Pucioasa Sat o așteaptă de aproape 3 decenii: după eforturi foarte mari, în cursul acestei săptămâni vor începe lucrările pentru extinderea rețelei de gaze naturale în partea de nord a cartierului, lăsată mult vreme în uitare:
După 27 de ani de așteptare, săptămâna asta va începe extinderea rețelei de gaze naturale în partea de nord a cartierului Pucioasa Sat. (…) Este un efort destule de mare pe care Primăria îl face. Lucrările au întârziat din cauza „seriozității” cu care lucrează colaboratorii celor de la Distrigaz, pentru că noi avem hotărâre de Consiliu Local încă de anul trecut pentru această investiție și i-am sprijinit în toate demersurile lor. Am promisiunea că miercuri sau joi prima lopată va fi înfiptă în pământul din Pucioasa Sat și vor începe, efectiv, lucrările.
Investiția este de aproape 170.000 lei, bani asigurați în cvasitotalitate de Primăria Pucioasa.
Onoare muncii!
Comentarii recente