Vicepreşedintele Senatului României, Adrian Țuțuianu, a primit astăzi, 23 aprilie, vizita unei delegații a Ministerului Justiției din Croația, condusă de domnul Dražen Bošnjaković, ministrul justiției. La întâlnire a participat și E.S. domnul dr. Davor Vidis, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Croației în România, precum și reprezentanți ai Ministerului de Justiție din România. Într-un comunicat postat pe site-ul Senatului, se precizează care au fost temele întâlnirii:
Discuțiile purtate au vizat câteva subiecte de interes ale agendei publice din România, respectiv modificarea legilor justiției, modificarea Codului penal, Codului de procedură penală și a Codului civil, precum și reglementările privind domeniul securității naționale și a funcționării serviciilor de informații.
În acest context, vicepreședintele Senatului, domnul Adrian Țuțuianu, a subliniat faptul că scopul modificărilor aduse legilor justiției nu numai că nu încalcă independența acesteia, dar vor conduce la întărirea ei, la consolidarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii privit în cheia de garant al justiției.
De asemenea, a fost făcută și o scurtă prezentare a sistemelor și procedurilor parlamentare, precum și a administrației publice centrale și locale din cele două țări.
Onoare muncii!
Comentarii recente