Are balta pește, Stiri in imagini

Marius Caravețeanu, primele declarații după demisia din funcția de președinte PNL Dâmbovița!

pnl dambovita (6)

După demisia din funcția de președinte al PNL Dâmbovița, anunțată în urmă cu câteva momente, Marius Caravețeanu a făcut primele declarații.

Vreau să mulțumesc echipei Biroului Politic Județean, ce-i drept, nu întregii echipe, ci acelei echipe care a vibrat alături de mine în această perioadă, de la alegerile interne și până în prezent și alături de care am încercat și, în mare parte, spun eu că am reușit să ieșim dintr-un anume imobilism. Am încercat acest lucru, dar opinia mea este că nu sutnem acolo unde mi-aș fi dorit; mai este foarte mult de muncă.

Dar, în condițiile în care există un scurtcircuit de colaborare, de dialog cu conducerea națională, din cauza unor colegi pe care-i considerai în echipă, am decis să fac acest lucru, asumându-mi gestul demisiei.

Nu mai suntem pe aceeași lungime de undă (cu cei din conducerea centrală a PNL – n.r.).

Să nu înțelegeți că eu sunt Făt-Frumos și toți cei de lângă mine au greșit. Îmi fac și eu mea culpa vizavi de relația cu parlamentarii, relația cu primarii. Poate n-am făcut suficient, pentru că nu pot să spun că am 19 primari prieteni, ceea ce mi-aș fi dorit. Mare parte îmi sunt prieteni, dar ideal era să fi fost toți. (…) Dacă suntem unde suntem, și eu sunt nemulțumit, înseamnă că și liderul are o parte de vină.

Marius Caravețeanu a precizat că nu a avut nicio discuție cu președintele PNL, Ludovic Orban, în ultimele zile de când există zvonul privind anunțata demisie: Nu am vorbit. Eu nu am vrut, dar nici dânsul nu și-a manifestat intenția de a afla ce se întâmplă aici. Liberalul a adăugat că nu există nicio șansă de a reveni asupra demisiei.

Onoare muncii!

Comentarii

comentarii

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Reclama ta aici
gusto giusto2 copy
supercom 2

Arhiva